Anchetă 10 august. Peste 1.100 de martori audiați, expertiza substanțelor folosite, în curs

Data actualizării: Data publicării:
gaze lacrimogene protest piata victoriei 10 august_inquam ganea (2)

Parchetul General a anunţat, luni, care este stadiul dosarului deschis după protestul din 10 august, precizând că au fost audiaţi aproximativ 1.180 de martori, fiind 560 de persoane vătămate. În plus, s-au desecretizat o parte dintre documentele care ar putea clarifica situaţia şi este în curs de efectuare expertiza fizico-chimică asupra substanţelor cu efect iritant lacrimogen folosite de către jandarmi.

20180810_protest bucuresti 10 august_INQUAM_Photos_Adriana_Neagoe_204132
Protestul din 10 august 2018. Sursă foto: INQUAM PHOTOS / Adriana Neagoe

„În vederea stabilirii situaţiei de fapt, au fost audiaţi, până în prezent, aproximativ 1.180 de martori, 560 persoane vătămate/părţi civile, unele dintre acestea depunând înscrisuri şi acte medicale cu privire la vătămările suferite. De asemenea, au fost administrate, în parte, probatoriile solicitate de acestea, au fost vizionate mediile de stocare care conţin imagini înregistrate în timpul evenimentelor, atât unele depuse la dosar de persoanele vătămate, cât şi cele transmise de către instituţiile de ordine publică sau de alte persoane juridice”, au precizat, luni, procurorii.

Aceştia arată că este în curs de efectuare expertiza fizico-chimică asupra substanţelor cu efect iritant lacrimogen folosite de forţele de ordine în cursul intervenţiei.

„Procurorii militari au efectuat demersuri pentru desecretizarea documentelor întocmite de structurile care au avut atribuţii şi au acţionat în data de 10 august 2018, o parte dintre aceste documente fiind declasificate şi înaintate organelor de urmărire penală pentru a fi avute în vedere la soluţionarea cauzei”, au mai precizat procurorii.

Procurorii au arătat că în continuare sunt vizaţi în anchetă şefii Jandarmeriei şi secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Mihai Chirică.

Parchetul General a anuţat, în 21 septembrie 2018, că şeful Jandarmeriei Române, Cătălin Sindile, adjunctul acestuia, Sebastian Cucoş şi Mihai Chirică, secretar de stat în Ministerul de Interne, sunt urmăriţi penal pentru complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă în formă continuată, în timp ce maiorul Laurenţiu Cazan, director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, este urmărit penal pentru abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă în formă continuată, participaţie improprie la fals intelectual şi participaţie improprie la uz de fals în dosarul violenţelor de la mitingul din 10 august din Piaţa Victoriei.

Maiorul Laurenţiu Cazan este acuzat că a creat „aparenţa unei acţiuni legale de restabilire a ordinii publice şi a ordonat intervenţia în forţă pentru evacuarea participanţilor la protest”, a dat ordinul de intervenţie cu încălcarea mai multor acte normative şi o ordonat folosirea mijloacelor din dotare pentru evacuarea protestatarilor, „cu consecinţa exercitării de către militarii din subordine a unor acte de violenţă nejustificate”.

Comisarul şef de poliţie Mihai Chirică este acuzat că a făcut presiuni asupra prefectului Capitalei pentru a aproba formal ordinul de intervenţie în forţă, în timp ce Sebastian Cucoş şi Ionuţ Sindile „au participat nelegal la conducerea operaţiunilor” şi au ajutat la punerea în aplicare a unui ordin ilegal de evacuare a protestatarilor.

Tot în septembrie, Parchetul General anunţa că la Secţia Parchetelor Militare au fost depuse 770 de plângeri penale de către persoane care au avut de suferit în urma intervenţiei jandarmilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...