2012 vs. 2018. „Acesta este sindromul unui sfârșit de regim”
În urmă cu șase ani, când aranjau cărțile pentru preluarea puterii, social-democrații vorbeau despre dreptul oamenilor de a protesta, despre obligația celor aflați la conducerea țării de a fi receptivi la vocea străzii, chiar și atunci când aceasta strigă „demisia”. Mai vorbeau și de abuzurile jandarmilor care intervin pentru dispersarea manifestanților. Nici social-democrații, nici simpatizanții lor nu vorbeau despre „mitralierea” protestatarilor sau despre cum ar trebui ei „călcați în picioare”. Ce s-a întâmplat cu PSD și cu societatea românească de au ajuns ca, în 2018, să gireze lucruri ce ar fi părut imposibil de imaginat în 2012? Liviu Dragnea.
În ianuarie 2012, pe parcursul a aproape două săptămâni, mii de oameni au protestat în București și în alte orașe ale țării. Maximum de participare a fost atins pe 15 ianuarie 2012, când numărul protestatarilor a ajuns la 13.000 în întreaga țară.
Întâi, a fost vorba de susținerea lui Raed Arafat, căruia președintele de atunci, Traian Băsescu, îi sugerase să-și dea demisia din Guvern, în contextul lansării în dezbatere publică a proiectului unei noi legi a Sănătății. Apoi, s-a ajuns la „Piticu' și Chioru' au sărăcit poporul”, „Nu vă fie frică că Băsescu pică”, „Ieși afară, javră ordinară”, „Anticipate”, „Jos Guvernul”, „Jos Boc”, „La pușcărie” și altele asemenea. Atunci, ca și acum, majoritatea protestelor au fost neautorizate.
Trecerea de la un subiect punctual - legea Sănătății și funcția lui Raed Arafat - la solicitările de demisie a premierului și președintelui, la pachet cu organizarea de alegeri anticipate, s-a realizat deși a doua zi după declanșarea protestelor, pe 13 ianuarie 2012, Traian Băsescu a cerut retragerea din dezbaterea publică a proiectului legii Sănătăţii.
„Ar fi de așteptat (ca Băsescu să schimbe Guvernul - n.r.), dar asta nu va da satisfacție deplină oamenilor. Oamenii vor aștepta decizia decisivă - demisia președintelui. O schimbare a Guvernului e un pas de atenuare a presiunii sociale. S-ar putea să recurgă la ea, la limită”, declara atunci președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu. Tot el spunea, referitor la implicarea partidelor din opoziție în acțiunile de protest: „Cele două partide, PSD și PNL, nu are rost să se substituie mișcării populare, dar e o luare de poziție firească a partidelor de opoziție și de solidarizare cu acțiunea populară, dar și acțiunea politică, a factorului politic, a opoziției politice față de situația din țară. E firească această acțiune”.
De altfel, în mai multe orașe, la protestele din 2012 aveau să participe și lideri ai unor filiale social-democrate și primari PSD (Radu Mazăre, Lia Olguța Vasilescu, etc.).
În sincron, președintele de atunci al PSD, Victor Ponta, declara că se așteaptă ca Traian Băsescu să demisioneze. „N-are cum să mai scape prea mult, acum doar trage de timp. Asta e singura cale în democrații sau în semi-dictaturi când te confrunți cu proteste populare”.
„Vrem alegeri anticipate şi un guvern interimar care să le organizeze”, spunea și Gheorghe Nichita, pe atunci vicepreședinte al PSD.
De altfel, chiar în primele zile de proteste, PSD și aliații lor de la acel moment - PNL și PC - anunțau că solicită convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare și declanșarea alegerilor anticipate. „Acesta este sindromul unui sfârșit de regim, când cei mai înalți reprezentanți în stat nu mai au curajul să apară public și când se recurge la violență în locul rațiunii și dialogului”, se arăta în comunicatul celor trei formațiuni.
În același timp, Dan Șova, senator PSD, ajuns între timp la închisoare pentru fapte de corupție, spunea că legislația existentă îngrădește dreptul cetățenilor de a se întruni. „O problemă a Legii nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice o reprezintă lipsa oricărei referiri la manifestările spontane. Această lacună are consecințe reale, în sensul în care protestatarii pot primi sancțiuni. Astfel, românilor li se îngrădește un drept și anume libertatea de întrunire, prin sancțiunile pe care aceștia le primesc”, spunea Șova. Tot el adăuga că „problema este în lege și nu la protestatari, care au dreptul de a-și exprima, fără nicio restricție, drepturile fundamentale”.
„Sunt foarte uimit de autismul celor de la PDL. Credeam că măcar în ședința de astăzi ministrul Igaș își va da demisia. (...) Trăiesc într-o lume a lor, total ruptă de restul lumii, și încercările de a vorbi de manipulări, de huligani, de orice altceva, seamănă izbitor și cu decembrie 1989, și cu ceea ce s-a întâmplat în alte țări în ultima perioadă — și cu Libia și cu alte țări. Îmi pare rău că regimul Băsescu nu înțelege să acționeze democratic”, explica în continuare președintele de atunci al PSD.
„E un act de democrație ca oamenii să-și exprime nemulțumirile și le cer pe această cale ca, și atunci când va conduce USL și vor fi nemulțumiți de deciziile pe care le iau politicienii, să manifeste, dar să o facă pașnic”, era și mesajul lui Radu Moldovan, și atunci și acum lider al PSD Bistrița Năsăud.
La o săptămână de la declanșarea protestelor, opoziția organiza propria manifestație, intitulată „Mitingul pentru libertate” în semn de solidaritate cu oamenii din stradă. De asemenea, printr-un comunicat de presă, PSD și aliații săi arătau: „Românii cer schimbare, un alt guvern și alegeri libere. De asemenea, cer o altfel de guvernare, mai deschisă, mai corectă și cu mai mult bun-simț. Remarcăm însă, cu regret, că PDL continuă să critice protestatarii pentru că ar afecta imaginea și credibilitatea României. PDL nu vrea să accepte faptul că românii nu mai doresc această guvernare coruptă și incompetentă și nici să le redea acestora dreptul de a-și alege conducătorii”.
Între timp, premierul de atunci, Emil Boc, decide revocarea din funcție a ministrului Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, care vorbise, într-o postare pe blogul său, referindu-se la protestatari, ca fiind „o mahala ineptă”. Totodată, Boc cere „scuze publice românilor” pentru „stângăciile verbale” ale unor colegi democrat-liberali.
Opoziția continuă să exercite presiune și PSD anunță decizia de a nu mai participa la lucrările Parlamentului, ca rezultat al „faptului că puterea înțelege să nu asculte strada și să-și dea demisia”.
La mai puțin de o săptămână de la acel moment, Emil Boc anunță că își depune mandatul. „Am luat această decizie pentru a detensiona situația politică și socială din țară, dar și pentru a nu pierde ceea ce românii au câștigat cu atâtea suferințe, și anume stabilitatea economică a țării”, explica atât de hulitul premier PDL.
A se remarca, în acest punct, că protestele din 2012 au avut ca finalitate plecarea Guvernului. Și că puterea de atunci nu a așteptat mai bine de un an și jumătate pentru a lua o decizie de detensionare a situației. Și a se mai remarca modul în care a fost îndepărtat rapid un membru al Guvernului care vorbise în termeni nepotriviți despre protestatari. Și nu era vorba nici despre cum ar trebui ei „mitraliați”, nici despre cum ar trebui „călcați în picioare”, nici despre cum ar merita mamele care au venit cu copii la proteste „măcar un glonț în cap”. Asta ca să ne oprim doar la câteva din exemplele recente de invective marca PSD aruncate protestatarilor.
Apoi, să vedem că, la fel ca pe 1 februarie 2017 și 10 august 2018, două dintre protestele de atunci au fost marcate de violențe. Pe 14 ianuarie 2012, manifestanți au aruncat cu pietre și petarde către jandarmi și au vandalizat mai multe amenajări publice și mobilier stradal. Jandarmii au ripostat folosind gaze lacrimogene, 20 de persoane au avut nevoie de asistență medicală. La protestul din 15 ianuarie, s-au repetat violențele, printre altele fiind spart un magazin din Piața Unirii, vandalizată și jefuită o casă de amanet, incendiată o mașină. Jandarmii au folosit gaze lacrimogene și tunuri cu apă și, la fel ca vineri seara, piața (Universității - n.r.) a fost evacuată. 33 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar trei jandarmi au ajuns în stare gravă la spital.
Să remarcăm că, deși era un număr mult mai mic de participanți, violențele de atunci par să fi fost mai de amploare. Cel puțin asta rezultă dacă ne uităm la lista pagubelor întocmită de primarul PSD de atunci, Sorin Oprescu, și la cuantumul stricăciunilor: 270.000 de euro. Apoi, numărul mai mic de persoane care au avut nevoie de îngrijiri medicale se poate explica, pe de o parte prin același număr mai redus de participanți, pe de altă parte, prin tacticile diferite puse în operă de jandarmi.
Chiar și așa opoziția a criticat dur intervenția din 2012 a jandarmilor. În plus, dinspre PSD, prin vocea deputatului Cristian Rizea (condamnat și el, între timp, la închisoare pentru corupție), s-a cerut demiterea de urgență a Prefectului Capitalei, pentru abuzul Jandarmeriei.
Acum, nu doar că nu se pune în discuție demiterea prefectului, demisia ministrului de Interne, sancționarea celor de la Jandarmerie care se încurcă în explicații și manipulează prin denaturarea adevărului ori prin omisiune, dar nu avem nici măcar un minim interes din partea puterii pentru clarificarea celor întâmplate la protestul din 10 august și pentru tragerea la răspundere a celor responsabili. Aflăm, în schimb, cum Klaus Iohannis ar fi incitat „la anarhie socială”, ar fi „timorat” autoritățile publice și ar fi întreținut „psihoza colectivă, de ostilitate maximă”.
Mai aflăm și că ALDE, partenerul de putere al PSD, care clamează sus și tare, pe unde apucă, apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor și care spune că luptă împotriva abuzurilor statului nu dă doi bani pe soarta sutelor de români răniți la protestul de vineri seara. În schimb, președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, ne spune că ar putea fi înființată o comisie parlamentară care să ancheteze cum a murit în închisoare fostul judecător Stan Mustață, condamnat la 8 ani și șase luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Soarta ex-judecătorului corupt îl preocupă și pe liderul PSD, Liviu Dragnea: „Cum putem trăi în continuare, spera în continuare în drepturile fundamentale, când vedem ce s-a întâmplat cu judecătorul Mustață? Cum a murit efectiv ca un câine părăsit. A fost condamnat la moarte? A omorât pe cineva? A violat pe cineva? (…) A murit. L-au chinuit, l-au târât prin penitenciare. Există o vină. Toate aceste abuzuri trebuie să rămână la fel ca până acum?”.
Sutele de oameni răniți vineri seara nu merită nici măcar un răspuns.
