Autorităţile din Constanţa se pregătesc de inundaţii. Pompierii au instalat diguri gonflabile, lungi de 50 de metri, în zonele de oraş care se inundă imediat ce apar ploi mai abundente. Singura problemă, spun localnicii şi recunosc pompierii, este că aceste diguri s-au dovedit deja inutile. În portul Midia au fost suspendate manevrele navelor, din cauza vântului.
Imediat ce a venit semnalul că ar putea să apară probleme, angajaţii ISU Dobrogea au început să ia măsuri.
Mihaela Brazdeş, reporter Digi24: „Pompierii au montat diguri de apărare pentru ca apa să nu intre în scările de bloc şi în apartamentele de la parter.”
Locuitorii cartierelor Kilometrul 5, Far şi Delfinariu spun însă că astfel de diguri au mai fost montate şi nu i-au apărat vreodată de ape.
„Au fost situaţii când digul ăsta plutea efectiv pe bulevard. Din '92, aproape la un an sau la doi ani avem inundaţii.”
Şi pompierii ştiu că dacă apele sunt prea mari, aceste stăvilare nu fac faţă.
Dan Constantinescu, comandantul Detaşamentului „Fripis” ISU Dobrogea: „În 2005, când au fost inundaţiile foarte mari, a fost apa până la piept, aceste diguri au fost luate şi duse în mijlocul străzii. Dacă este codul cum se anunţă şi dacă sunt inundaţii ca data trecută o să acţionăm în tot municipiul.”
Codul portocaliu de ploi este valabil până miercuri la ora 20:00. Constanţa este şi sub cod galben de inundaţii până joi la ora 16:00.