Povestea alpinistului român care a înfipt tricolorul în Anzi sau Kilimanjaro

Data publicării:
0112alpinist-36329

Nimic nu pare să-l poată opri pe acest tânăr care îşi exprimă liber dragostea pentru munte la mai bine de 8.000 de metri altitudine. Aşa şi-a început cariera de alpinist sibianul Teodor Tulpan: pe 22 mai 2003, când a ajuns cu bine pe Everest, cel mai înalt vârf din lume.

„Condițiile au fost foarte drastice. Noi am prins cele mai grele condiții din ultimii 25 de ani: cu vânturi foarte puternice, chiar cu rafale de 350 de km/h. Temperaturi erau extreme și ajungeau pânp la -50 de grade. Nu am dat înapoi, pentru că am fost motivat, îmi doream să ajung acolo. Visam să ajung acolo de când eram copil”, povestește Teodor Tulpan.

Aşa a urcat peste 30 de piscuri din lumea largă până a ajuns la vârsta de 42 de ani. După Everest, a înfipt pe rând tricolorul şi în Caucaz, în Anzi, pe Mont Blanc, Kilimanjaro sau Mc Kinley. „Todeauna am avut steagul României, pe toate vârfurile unde am reușit să ajung”, spune alpinistul.

Nici în viaţa de zi cu zi, Fane, cum îi spun prietenii, nu poate să stea departe de înalţimi. Din 1995, lucrează ca salvamontist, iar în timpul liber adoră parapanta. În urmă cu trei ani, însă, pasiunea i-a pus viaţa în pericol. A suferit atunci un accident în timp ce ateriza după un zbor cu parapanta. Un elicopter SMURD l-a transportat la un spital de ortopedie din Capitală, unde a fost operat, iar apoi a intrat în perioada de recuperare.

Dupa ore în şir de exerciţii de recuperare, Fane şi-a revenit. La scurt timp a trecut în palmaresul sau şi cel mai înalt munte din Alaska.

Fane şi câţiva colegi au pus la punct următorul traseu. Vor pleca cu motocicletele până în Asia, urmând ca acolo să mai facă încă o drumeţie montană de amploare. Este hotărât să cucerească muntele Demaven din Iran. Iar tricolorul va sta pe vârful de aproape şase mii de metri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri