Proiect: Închisoare pentru cei care maltratează animalele
Data actualizării: Data publicării:
Senatorii dezbat astăzi un proiect care prevede înăsprirea pedepselor pentru cei care torturează sau omoară necuvântătoarele. Cei care chinuie necuvântătoarele ar putea face şi doi ani de închisoare.
Proiectul prevede și amenzi între 1.000 și 5.000 de lei, muncă în folosul comunității într-un adăpost, dar și interdicția de a mai deține un animal de companie pentru o perioadă cuprinsă între 5 ani și 10 ani.
Acest proiect legislativ a fost depus la Senat în luna martie.
Forma inițială cuprindea pedepse mult mai aspre, închisoarea ajungea și la 10 ani, însă, în urma discuțiilor din Comisia juridică, acest proiect s-a mai îmblânzit.
Potrivit inițiatorilor, mai mulți senatori UNPR, era nevoie de acest proiect legislativ pentru că zilnic sunt semnalate minim cinci cazuri de cruzime împotriva animalelor.
Astăzi se va dezbate în plenul Senatului, săptămâna viitoare se va da un vot, însă deputații vor fi cei care vor decide.