Orele cu ghinion pentru șoferi, demonstrate științific

Data publicării:
GettyImages-56091729

Cel de la volan este obosit, îşi pierde concentrarea şi închide ochii. Imaginile le-am filmat într-un poligon, iar rolul şoferului care aţipeşte l-a jucat un pilot profesionist. El a redresat maşina înainte să iasă în decor. Din păcate, însă, mulţi şoferi îşi pierd viaţa sau sunt răniţi grav pe şosele pentru că nu apucă să mai salveze situaţia.

Să aţipească la o viteză de 100 de kilometri pe oră, poate fi fatal pentru orice şofer. Într-o secundă, maşina parcurge o distanşă de aproape 30 de metri. Se poate întâmpla orice”, relatează Bogdan Ocnaru, reporter Digi24.

De foarte multe ori se întâmplă să adormim cu ochii deschişi. E un moment în care privim un punct fix în faţă şi ne pică capul”, spune Sorin Bădica, instructor conducere defensivă.

Potrivit specialiştilor Asociaţiei de Psihologie si Siguranţă Rutieră, din cele 24 de ore ale unei zile, două sunt extrem de periculoase pentru şoferii care conduc pe drumuri lungi. Ei ar trebui să nu plece la drum noaptea, între 2 şi 3, şi nici ziua, între 15 şi 16. Sunt momentele în care bioritmul şi vederea scad, iar corpul este doborât de oboseala acumulată.

Între anumite intervale, organismul se relaxează şi mai mult, scade tonusul, scad viteza de reacţie şi puterea de concentrare şi memorare. Maximum de ore petrecute la volan este de 4, se face pauză şi apoi se continuă”, explocă medicul Ruxandra Constantina.

Foarte important, mai ales pe autostrăzi este să ne luăm puncte de reper. Benzinării noaptea. Acolo sunt mai multe lumini. Targetul meu este să ajung acolo. După ce trec, îmi iau altul, caut altceva. Ziua e mai simplu, îmi iau ca reper cladirile, un siloz, o fabrică. Important e să ajung acolo”, explică Sorin Bădica.

În Uniunea Europeană, o treime dintre accidentele grave în care pier mii de oameni se produc din cauza oboselii şoferilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri