Invitata Mirunei la „Jurnalul pentru copii” din această sâmbătă a povestit despre copilăria sa perfectă, cu părinţi care i-au îndeplinit toate dorinţele, cu zile în şir petrecute într-o lume de poveste, pe platourile de filmare, cu castele, cai, costume de epocă şi săbii, sau cu lecţiile de pian pe care şi le-a dorit atât de mult.
Actrița este acum o mamă dedicată și este fericită pentru că vrea să-l învețe pe fiul ei că cel mai important lucru este ca un copil să ştie să se bucure.
Întrebată de către Miruna dacă fiul său a văzut vreun film al său sau piesă de teatru Medeea a povestit ca i-a pus filmul Maria Mirabela doar că cel mic nu a recunoscut-o.
“Am încercat să îi pun filmul Maria Mirabela, dar el nu m-a recunoscut! A zis "nu e mami acolo" şi eu l-am intrebat "dar cine e atunci" şi a zis: un baieţel.”
Sâmbătă, de la ora 9.30, Miruna, Sara şi Radu vă dau întâlnire la o nouă ediţie de poveste a „Jurnalului pentru copii”, pe Digi24.