Părinții care și-au opărit fetița și au lăsat-o să moară, fiindcă plângea, au fost condamnați definitv la peste 20 de ani de închisoare

Data publicării:
maini stranse pe gratiile unei inchisori
Foto: Getty Images

Părinţii din judeţul Călăraşi care şi-au opărit intenţionat fetiţa şi au lăsat-o să moară, fiindcă plângea, au fost condamnaţi definitiv la pedepse de peste 20 de ani de închisoare. Bunica fetiţei, care a asistat la moartea copilului fără a interveni şi care în primă fază a primit o condamnare de opt luni de închisoare cu executare pentru lăsare fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate scapă de condamnare.

„Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii Mihai Horia şi Mihai Maria Diana împotriva sentinţei penale nr. 26 pronunţată la data de 7.02.2024 de Tribunalul Prahova în dosarul nr. 2177/105/2023. Deduce din pedepsa principal aplicată inculpaţilor, durata reţinerii şi a arestării preventive începând cu data de 31.03.2024 la zi. Admite apelul declarat de inculpata Mihai Petruţa împotriva aceleiaşi hotărâri, pe care o desfiinţează în parte şi rejudecând, în baza art. 396 alin. 6 Cod procedură penală rap. la art. 16 lit. f Cod procedură penală, cu referire la art. 155 alin. 1 Cod penal, astfel cum a fost interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, încetează procesul penal pornit împotriva acesteia sub aspectul comiterii infracţiunii de lăsare fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate prev. de art. 203 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei”, este sentinţa definitivă a Curţii de Apel Ploieşti.

Iniţial, în luna februarie a acestui an, Tribunalul Prahova l-a condamnat la 22 de ani de închisoare pe bărbatul care, în anul 2021, împreună cu soţia sa, şi-a opărit fiica cea mică, pe motiv că plângea, lăsând-o să moară în agonie. Mama fetiţei a fost condamnată la 20 de ani de detenţie, pentru omor calificat asupra unui membru de familie. Bunica paternă a primit o pedeapsă de opt luni de închisoare cu executare pentru că a asistat la chinurile copilei fără a interveni şi fără a cere ajutor pentru ea.

Prin sentinţa Curţii de Apel pedepsele pentru părinţi sunt menţinute, iar bunica scapă de condamnare.

Faptele s-au petrecut într-o casă din judeţul Prahova, iar proprietarul acesteia a sunat la 112, când a văzut starea în care se afla fetiţa, însă aceasta nu a mai putut fi salvată.

Părinţii găsiţi vinovaţi se află în închisoare din 31 martie 2023, dată la care procurorii, care anchetau iniţial un deces accidental, au decis să îi pună sub acuzare, după ce au adunat probe că micuţa a fost, de fapt, omorâtă cu intenţie.

Nici mama, nici tatăl nu mai au dreptul de a-şi exercita drepturile părinteşti asupra celorlalte două fiice pe care cuplul le are şi care se află în grija Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Călăraşi.

Instituţia a decis ca acele două fetiţe să se constituie părţi civile în dosar, iar părinţii sunt obligaţi, prin decizia instanţei, să plătească fiecăreia 100.000 de lei cu titlu de daune morale. De asemenea, instanţa de fond a decis prelevarea de probe genetice de la cei doi părinţi şi introducerea acestora în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, decizia fiind menţinută la apel.

Cazul a fost deschis după ce, în 27 octombrie 2021, un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că o familie aflată în vizită şi cazată în casa sa din comuna prahoveană Poienarii Burchii are un copil mic, care a fost opărit. Cadrele medicale au găsit copilul în vârstă de doi ani şi zece luni fără viaţă.

Iniţial, cazul a fost preluat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, care au făcut verificări pentru ucidere din culpă. Ulterior, ancheta a arătat că micuţa a fost opărită în mod intenţionat şi lăsată să moară. Astfel, în martie anul acesta dosarul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, care i-a pus sub acuzare pe mamă şi pe tată pentru omor asupra unui membru de familie.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
O altfel de vedetă a filmului s-a stins din viață: Burt, crocodilul din „Crocodile Dundee”, a murit la peste...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Închisoarea l-a schimbat complet pe Sean „Diddy” Combs. Rapperul „a slăbit” și „a albit” în cele trei luni de...
Film Now
Tom Hanks insistă că „e într-o formă bună”, în ciuda apariției care i-a îngrijorat pe fani. S-a zvonit că...
Adevarul
Orașul în care nu ai voie să mori. E interzis prin lege
Newsweek
Indexarea pensiilor, amânată pentru februarie. Nu se dă niciun ban în plus în ianuarie
Digi FM
Un american și-a dus soția la un magazin din Brașov, iar imaginile sunt virale. Reacția acestuia când vede...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Jennifer Lopez, fotografiată la cumpărături cu Emme, pe care a prezentat-o cu pronume neutru acum doi ani
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...