ACTUALLIZARE 23:15 - Pompierii au reuşit să stingă focul izbucnit la mansarda unui imobil din centrul Constanţei, după o intervenţie care a durat mai bine de două ore.
Reprezentanţii ISU Dobrogea urmează să stabilească valoarea pagubelor, suprafaţa afectată, dar şi care a fost cauza izbucnirii incendiului.
Pompierii se luptă să stingă un incendiu care a cuprins un imobil naționalizat cu trei etaje din centrul orașului Constanța.
Casa se află foarte aproape de primăria orașului și de un club. Din fericire flăcările nu s-au extins și la clădirile din jur.
Conform primelor informații, în incendiu nu a fost rănit nimeni, toate persoane care locuiesc acolo fiind evacuate de pompieri.
Deocamdată nu se știe de la ce a pornit incendiul.
La fața locului intervine întreg detașamentul de pompieri – în jur de 35, 40 de oameni.