Încă două rachete de semnalizare au fost descoperite, miercuri, în grădina unui bloc din Craiova, în apropierea locului unde un astfel de dispozitiv a căzut pe o maşină. Procurorii Parchetului Militar Timişoara au deschis o anchetă să vadă cum au ajuns rachetele de semnalizare în zone locuite.
Surse oficiale au declarat pentru News.ro, că miercuri dimineaţă au mai fost descoperite două rachete de semnalizare în grădina unui bloc din Craiova, în apropierea zonei în care un autoturism a fost avariat marţi seară de un astfel de dispozitiv.
Rachetele au fost ridicate de procurori, care continuă cercetările în acest caz.
Cazul este instrumentat de către procurorii Parchetului Militar Timişoara, care încearcă să stabilească modul în care au ajuns în zonele locuite rachetele.
Brigada Multinaţională Sud-Est a anunţat, miercuri, printr-un comunicat, că marţi seară pe terenul de instruire Obedeanu a avut loc o activitate de instruire în cadrul căreia au fost folosite şi rachete de semnalizare.
Procurorii militari cât şi o comisie din cadrul Batalionului 26 Infanterie Neagoe Basarab au început cercetările pentru a stabili legătura de cauzalitate între activitatea de instrucţie şi incidentul din Craioviţa Nouă.
“Referitor la incidentul semnalat în mass-media, privind pagube materiale produse unui vehicul parcat în cartierul Craioviţa Nouă, într-o zonă aflată la aproximativ doi kilometri de locul de desfăşurare a instruirii, a fost demarată o anchetă sub coordonarea Parchetului Militar în vederea stabilirii legăturii de cauzalitate între activitatea de instrucţie şi incidentul raportat. De asemenea, o comisie de cercetare administrativă numită de comandantul Batalionului 26 Infanterie Neagoe Basarab cercetează circumstanţele evenimentului”, se mai arată în document.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Dolj, poliţiştii au fost sesizaţi marţi seară că un autoturism a fost avariat în zona Pieţei Craioviţa Nouă, unde era parcat, după ce un obiect cu formă cilindrică a străpuns parbrizul autoturismului şi s-a înfipt în bord, pe partea şoferului. Nicio persoană nu a fost rănită în urma acestui incident.
În urma cercetărilor, obiectul a fost identificat ca fiind o rachetă de semnalizare.