Situaţie la limita ridicolului într-o localitate din Braşov. Un cal eutanasiat, după ce a fost lovit de o maşină, a stat mai mult de o jumătate de zi pe marginea drumului. De atât timp au avut nevoie autorităţile ca să găsească o soluţie pentru ca animalul să fie ridicat şi incinerat. Totuşi, poliţiştii locali au fost mobilizaţi pentru paza cadavrului.
Calul a fost lovit de o maşină miercuri seară, în jurul orei 20. Grav rănit, animalul a reuşit să se târască până la marginea şoselei.
Paula Ciotloş, vicepreşedintele Asociaţiei Milioane de Prieteni Braşov: „Nimeni nu a făcut nimic, autorităţile locale, poliţia a constatat accidentul, a plecat, a lăsat calul aici. Este inadmisibil ce se întâmplă"
În cele din urmă, la faţa locului a ajuns un medic de la Direcţia Sanitar Veterinară Braşov. Acesta a decis să eutanasieze calul, după ce l-a consultat şi a văzut că are leziuni interne extrem de grave. Pentru că proprietarul animalului nu a fost de găsit, ridicarea cadavrului a căzut în sarcina primăriei.
Szasz Attila, viceprimar comuna Tărlungeni: „Noaptea unde să sunăm? Cine să vină să ridice calul? Noi nu avem utilaje speciale pentru aşa ceva, nici depozit sau o cameră frigorifică nu am avut. Am avut calul acoperit acolo, am lăsat un agent de pază care a păzit calul până la ridicare”.
Lucru care s-a întâmplat abia la 12 ore după accidentul rutier. O firmă specializată a luat cadavrul calului şi l-a incinerat.