Blocaj la granița dintre Bulgaria și Grecia. Transportatorii români pierd zeci de mii de euro

Data publicării:
camioane granita bulgaria grecia

Toate cele şase puncte de trecere a frontierei dintre Grecia si Bulgaria sunt blocate complet de trei zile, iar situaţia nu pare sa revină la normal prea curând. În Bucureşti, firmele de transport spun că au contabilizat deja pierderi de zeci de mii de euro după ce au încercat să transporte turiştii pe rute ocolitoare sau cu autoturisme închiriate din Grecia până la închiderea completă a graniţelor.

Am transferat persoanele pe jos, dar foarte greu, cu nervi, tensiune mare, cu copii, cu bagajul în mână. Alții sunt care vor să facă tratamente, alții sunt părinții de studenți care au venit și vor să se întoarcă înapoi”, spune Liliana Sarafidou, directorul unei firme de transport de persoane.

Autocarele care urmau să plece astăzi în Grecia sunt goale. 250 de bilete au fost anulate doar în ultimele două zile.

Transportatorii bulgari au răspuns grecilor cu aceeaşi monedă, blocând traficul, după ce fermierii eleni nu au mai permis trecerea camioanelor de marfă. Totul a pornit după ce grecii au blocat drumurile, nemulţumiţi de proiectul reformei pensiilor, care i-ar obliga să achite contribuţii sociale mai mari.

Sunt blocat de luni, de la ora 4:00. Este coadă cam la 43 de kilometri distanţă de unde sunt eu. Am mai fost pe jos, am mers pe jos, am mers 5 kilometri şi ceva până în partea cealaltă, în Bulgaria, şi am mai făcut cumpărături”, a povestit pentru Digi24 Daniel Tand, un șofer român blocat la granița dintre Grecia și Bulgaria.

Din cele 600.000 de tone pe care le importăm anual, cel puţin un sfert reprezintă legume şi fructe. Sigur că toate aceste legume, fructe şi produse perisabile se vor strica şi companiile care fac comerţ vor înregistra pierderi directe”, spune Radu Dinescu, secretar general al Uniunii Transportatorilor Rutieri din România.

Unii şoferi au ocolit Grecia, intrând prin Turcia sau Macedonia, dar pentru asta transportatorii trebuie să aibă carte verde şi drept de tranzit cu marfă. Un șofer bulgar care trebuia să aprovizioneze un hipermarket din București cu fructe din Grecia a pierdut mai mult de o zi ocolind tot blocajul.

„În Macedonia nu sunt probleme. În Grecia şi Bulgaria e catastrofă!”, spune el.

Toate maşinile pe care le vedeţi în acest moment la graniţa României cu Bulgaria aduc marfă din Turcia. Graniţa ţării vecine cu Grecia rămâne în continuare blocată”, realatează Cătălin Bălan, reporter Digi24.

90% din comerţul auto făcut de România este prin frontierele de Vest şi doar 10% prin sud. Ministerul de Externe avertizează călătorii români care se deplasează în Bulgaria cu destinaţia Grecia că trecerile de la frontiere sunt blocate pe o perioadă nedeterminată. 

Dacă vă aflați la granița dintre Grecia și Bulgaria, scrieți-ne și trimiteți fotografii și înregistrări video pe adresa de e-mail redacție@digi24.ro sau pe formularul DigiVOX de pe site-ul nostru. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai nebunesc sens giratoriu din lume. Cine are prioritate și cine o cedează în...
Digi FM
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în vacanța de Crăciun...
Pro FM
Crăciun de lux. Jennifer Lopez, într-o ținută de mii de dolari, în vacanța ei extravagantă din Aspen
Film Now
Nicole Kidman, spectaculoasă și la plajă, nu doar pe covorul roșu. Actrița de 57 de ani, impecabilă într-un...
Adevarul
Ce se întâmplă când dormi cu capul ridicat pe pernă. Beneficii neștiute și capcane ascunse
Newsweek
Pensiile vor fi indexate abia în februarie sau martie. De ce NU cresc pensiile din ianuarie?
Digi FM
Michael Bolton, înconjurat de dragostea familiei, de Crăciun. Noua imagine cu celebrul artist, la un an de...
Digi World
Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Patrick Duffy, secrete din Dallas și prietenia imediată cu Larry Hagman: “I-am zis soției că mi-am cunoscut...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...