Născut la Bucureşti, pe 28 august 1927, Nicolae Herlea a studiat Conservatorul cu profesorul Aurel Costescu-Duca. Debutul pe scena Operei Naţionale din Bucureşti (ONB) a avut loc în anul 1951, cu rolul Silvio din opera „Paiaţe”, de Ruggero Leoncavallo, în vechiul Teatru „Regina Maria”. În continuare a rămas angajat ca prim-bariton al acestei scene până la vârsta pensionării.
Nicolae Herlea a urcat pe scenele celor mai prestigioase opere ale lumii, printre care Teatro alla Scala din Milano, Opera Metropolitan din New York, Teatrul Balşoi din Moscova, Opera din Berlin, Covent Garden din Londra şi Opera Mare din Paris, potrivit Mediafax.
Rolul de referinţă al carierei sale a fost Figaro în „Bărbierul din Sevilla”, de Gioachino Rossini, dar de neuitat rămân şi interpretările rolurilor principale de bariton din „Rigoletto”, „Paiaţe”, „Bal mascat”, „Trubadurul”, „Tosca” şi multe altele.
Mari artişti ai lumii au apreciat la superlativ vocea solistului român. Printre ei se află Placido Domingo, Roberto Alagna, Herbert von Karajan, Nicolai Ghiaurov şi alte nume de legendă, care îl considerau pe Herlea deţinătorul uneia dintre cele mai calde şi mai frumoase voci.
În ultimii ani, Nicolae Herlea putea fi întâlnit în postura de preşedinte al juriului Concursului Internaţional de Canto „Hariclea Darclee” de la Brăila, unde sfătuia şi încuraja cei mai talentaţi tineri cântăreţi români.