Alerta a fost ridicată la baza militară din Kandahar. Victor Ponta, după atacul cu rachete: Îmi pare rău că nu am apucat să stăm mai mult la masă cu soldaţii, să vorbim

Data publicării:
kandahar

Baza militară aeriană din Kandahar a fost atacată duminică cu rachete, chiar în timpul ceremoniei de retragere a militarilor români din Afganistan, la care participau premierul Victor Ponta, ministrul Apărării Mircea Duşa şi ministrul de Interne Gabriel Oprea.


Un incident de securitate s-a produs în Kandahar chiar în timpul vizitei premierului Victor Ponta în Afganistan. Baza militară din Kandahar, cea mai mare din regiune, a fost atacată cu rachete duminică dimineaţă. Şeful Executivului participa la ceremonia de retragere a militarilor români din Afganistan. 

Delegaţia oficială, din care fac parte şi miniştrii Apărării şi ai Internelor, este în siguranţă, transmite corespondentul Digi24.

Oficialii au fost adăpostiţi într-o zonă sigură, transmite aceeaşi sursă, precizând că, dacă premierul român nu ar fi fost acolo, incidentul ar fi trecut neobservat. în provincia de sud a ţării, unde este localizată baza aeriană, activitatea talibanilor este deosebit de intensă.

Măsuri de securitate speciale fuseseră luate, dată fiind prezenţa oficialilor români în zonă.

În situaţia în care un astfel de atac se produce, se declanşează alarma în baza în care trăiesc aproape 30.000 de oameni. La ora 12:30, ora Bucureştiului, alarma era în desfăşurare.

De obicei, mai arată corespondentul Digi24, talibanii nu reuşesc să trimită rachetele până în baza de la Kandahar, proiectilele ajungând în apropiere.

Şeful Guvernului şi ceilalţi oficiali au fost transportaţi cu maşini blindate către un buncăr, imediat după ce s-a dat alarma. Alarma a fost ridicată parţial după circa 20 de minute.

Până acum, din considerente de securitate, oficialii români au preferat, de cele mai multe ori, să-şi anunţe vizitele în taberele militare din Afganistan după plecarea din zonă. Prezenţa premierului şi a celor doi miniştri, precum şi discursurile acestora cu ocazia retragerii trupelor româneşti au fost relatate mediatic în direct, conform deciziei de organizare a evenimentului.

Victor Ponta, după alarma de atac: Îmi pare rău că nu am apucat să stăm mai mult la masă, să vorbim

Alarma de raid aerian a dat "culoare" ceremoniei de retragere a trupelor militare române din Afganistan, a afirmat premierul Ponta, spunând că îi pare rău că nu a putut sta mai mult cu soldaţii: "Nu a fost nimic special pentru soldaţi. Îmi pare rău că, din această cauză, nu am apucat să stăm mai mult la masă, să vorbim", a spus prim-ministrul, citat de Mediafax.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri