Sancțiuni mai mari pentru profesorii care dau meditații propriilor elevi și nu declară. Riscă inclusiv închisoarea
Data actualizării: Data publicării:
Sancțiuni mai mari pentru profesorii care fac meditații cu propriii elevi și declară în scris contrariul. Interdicția de a mai preda a crescut la 7 ani, dar riscă și închisoare pentru fals în declarații. Asta prevede un ordin al ministrului Educației, care intră în vigoare de la 1 februarie. Un profesor a explicat fenomenul meditațiilor cu elevii de la clasă.
Marcel Bartic, profesor de istorie: Industria meditațiilor a devenit un fenomen toxic, efectiv, aproape paralel cu sistemul nostru de învățământ, în mod particular profesorii care fac meditații contra cost cu elevii de la clasă, acolo nu e vorba doar de aspectul financiar, cât de suspiciuni privind vicierea actului educațional.
Există riscul ca profesorul să poată influența într-un mod sau altul notarea, evaluarea, predarea la clasă.
Învățământul este până la urmă un serviciu public gratuit, ori actul educațional trebuie să fie conform standardelor.
Faptul că profesorul completeaza acolo, de unde știu eu că spune adevarul, și banii din meditație nu sunt întotdeauna sume spectaculoase. În cazul de față sunt mai degrabă bani pentru intreținerea zilnică. De asta cred ca e foarte greu de surprins faptul că profesorii fac meditații contra cost.
Fiscalizarea acestor meditații, un pic mai multă transparență ar fi mult mai de ajutor.
Orice operațiune trebuie fiscalizată, trebuie declarată la stat.