Procuratura rusă cere peste cinci ani de închisoare pentru foştii avocaţi ai lui Navalnîi

Data publicării:
aleksei navalnii
Aleksei Navalnîi. Foto: Profimedia

Procuratura rusă cere condamnarea cu pedepse de peste cinci ani de închisoare a trei avocaţi - Vadim Kobzev, Igor Sergunin şi Aleksei Liptser - care l-au reprezentat pe fostul disident rus Aleksei Navalnîi, mort într-o colonie penitenciară în Arctica, în februarie. Cei trei sunt acuzați că au transmis scrisori şi informaţii asociaţilor acestuia, anunţă unul dintre foştii colaboratori ai lui Navalnîi, relatează Reuters.

Vadim Kobzev, Igor Sergunin şi Aleksei Liptser au fost arestaţi în octombrie 2023, cu patru luni înaintea decesului clientului lor, pentru „participare la o organizaţie extremistă”, Fundaţia Anticorupţie a lui Aleksei Navalnîi.

Ei sunt acuzaţi de faptul că i-au comunicat clientului lor informaţii pe când acesta era încarcerat, după ce a fost condamnat la 29 de ani de închisoare, notează Reuters, citată de News.ro.

Novaia Gazeta scrie că anchetatorii îi acuză pe cei trei avocaţi de faptul că au „profitat” de statutul lor pentru a-i transmite deţinutului scrisori de la colaboratorii acestuia, care i-au permis astfel „să continue să exercite funcţii de leader” al „comunităţii extremiste”.

După arestare, avocaţii au fost ţinuţi în detenţie provizorie şi au fost transferaţi în iunie în Centrul carceral din Vladimir, în apropiere de Moscova.

Numele lor au fost introduse pe o listă oficială a „teroriştilor şi extremiştilor”.

Tribunalul districtului Petuşinski, în regiunea Vladimir, le examinează dosarul din septembrie, cu uşile închise.

Ivan Jdanov, un apropiat al opozantului decedat, a anunţat marţi, pe Telegram, că Parchetul a cerut ca Kobzev să fie condamnat la cinci ani şi 11 luni de închisoare, Liptser la cinci ani şi zece luni de închisoare, iar Sergunin la cinci ani şi şase luni de închisoare.

Văduva disidentului, Iulia Navalnaia, a luat apărarea celor trei acuzaţi, într-o înregistrare video postată pe YouTube în urmă cu o săptămână, pe care-i consideră „deţinuţi politici”.

„Ei nu au comis nicio crimă. Ei sunt în închisoare doar pentru că şi-au făcut treaba, aşa cum trebuie s-o facă orice avocat cu un deţinut: pregătirea unei strategii de apărare, discutarea problemelor detenţiei în închisoare, redactarea plângerilor, angajarea unor proceduri”, declara ea.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Telefonul te urmărește în secret: cele 3 setări ascunse pe care trebuie să le dezactivezi de urgență pentru...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Adevărul despre conflictul dintre Liviu Teodorescu și Marius Moga: „După ce am plecat de la el, am explodat”
Film Now
Cu părul lung și blond, super șic și relaxată. Angelina Jolie, la filmările „Stitches”. Fiul ei cel mare...
Adevarul
Care sunt cele mai bogate 10 familii din lume. Trei dintre ele conduc propriile țări
Newsweek
Ministrul muncii va demisiona. Mai cresc pensiile în 2025? Indexarea și Mica Recalculare, în aer
Digi FM
Cum se simte Florin Piersic după anul greu traversat: "Sper să prind și ziua în care am să împlinesc 89 de...
Digi World
Când e solstițiul de iarnă în 2024 și de ce este cea mai lungă noapte din an
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Jerry Bruckheimer, dezvăluiri despre Bruce Willis, la peste 20 de ani de la „Armageddon”: "A fost atât de...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...