Pedagogi de școală veche pentru generațiile viitorului. Ce îşi doresc elevii de la profesori
„Avem unii profesori care sunt mai vechi decat materia,” spune Anca Manolache, elevă.
Anca Manolache este elevă în clasa a 7-a, la o şcoală din Bucureşti. Ca ea sunt alţi zeci de mii de şcolari care susţin că şcoala s-a transformat în cel mai plictisitor lucru din vieţile lor. Cu toţii fac parte din generaţia Z, adică persoane care au copilărit în preajma calculatorului şi a jocurilor video. Au navigat pe internet înainte de a învăţa să scrie şi nu îşi imaginează cum ar trăi într-o lume fără smartpfone, tabletă sau laptop. Sociologii spun despre aceşti puşti că sunt învăţaţi să exploreze şi să descopere singuri, preferă să comunice în scris şi mai ales nu le place să fie controlaţi.
Lăcrămioara Loghin, director companie de cercetare: „Au fost copii care au spus că simțim școala ca un penitenciar în care se oferă o informație înregimentată și care nu mai este de actualitate și de folos pentru noi.”
Oana Moraru, consultant educațional: „Eu cunosc deja copii de 5 ani care îmi spun că își doresc să crească mari ca să fie liberi. Pentru că școala sau grădinița îi constrâng de la natura lor.”
Nivelul ridicat de tehnologie, tradus în acces la informaţie, îi face pe elevi să conteste regulile din sistemul de învăţământ. Consultanţii în educaţie spun că peste 60% dintre elevii care acum se află în ciclul gimnazial vor să schimbe lumea. Şi vor începe cu şcoala.
Oana Moraru: „În momentul acesta facem cumva muncitorește, proletar. Ne așezăm în bănci, trebuie să studiem pentru că așa trebuie. Nu există alte motivații.”
Lăcrămioara Loghin: „Există acest "trebuie" pe care copiii îl simt în legătură cu școala, în legătură cu sistemul de învățământ în care sunt înregimentați. Pentru că sunt chiar cuvintele lor.”
Oana Moraru: „Noi încă suntem generația de părinți și profesori care ne trimitem copiii la școală cu titlul unei datorii și a unei poveri, pe care trebuie să o îndure. Suntem programați neuro-lingvistic să credem că școala e o chestiune prin care trebuie să trecem ca să ieșim la capătul celălalt al tunelului.”
Dr. Șerban Iosifescu, președinte ARACIP România: „Chiar dacă să spunem că acum câtva timp acest tip de învățământ era cel bun, acum nevoile sociale se schimbă. Și schimbările sunt și la nivelul școlilor.”
Anca Manolache, elevă: „Ei s-au obișnuit poate cu acest sistem și poate pentru ei a fost mai bine înainte de cum este acum.”
Oana Moraru: „Copiii nu merg la școală ca să învețe. Nu se duc la școală ca să învețe. Nimeni nu se duce la școală ca să învețe, asta e povestea noastră a adulților. Copiii se duc la școală din cu totul alte motive. Se duc ca să se desăvârșească pe interior. Să le crească stima de sine și identitatea.”
Un studiu realizat în rândul elevilor cu vârste cuprinse între 10 şi 18 ani a scos în evidenţă motivele pentru care şcoala a devenit plictisitoare, pentru mai bine de jumătate dintre copii. Ei susţin că în timpul orelor de curs sunt prea puţine momente care să le stârnească interesul, iar educaţia este doar o normă socială pe care sunt nevoiţi să o respecte!
Oana Moraru: „Când copiii spun mă plictisesc cumva este un semnal de alarmă că s-au decuplat de la ce se întâmplă în oră. Au coborât din trenul cunoașterii și stau într-o gară și nu știu ce li se întâmplă.”
Lăcrămioara Loghin: „Nici măcar nu vor foarte multe lucruri de la școală. Vor ca școala să le ofere un mediu comod, un mediu natural.”
Dr. Șerban Iosifescu: „ Este un profesor în fața clasei care vorbește majoritatea timpului, așa cum au spus elevii în mai multe chestionare, scriu niște lucruri pe tablă, iar elevul este pasiv. Elevul este implicat doar pasiv în lecția respectivă. El nu este pus să facă ceva.”
Oana Moraru: „Copiii doresc să fie provocați. De ce credeți că sunt atâția care migrează în zona jocurilor pe calculator? Mi-au spus-o copiii! Oana, cum să nu mă duc acolo, când primesc tot timpul misiuni, când primesc întotdeauna a ceea ce fac, feed-back, când sunt tot timpul sunt provocat, antrenat, când tot timpul sunt recompensat, când îmi înțeleg greșelile și am șansa să mă reîntorc înapoi și să o iau de la capăt.De ce școala nu oferă asta?”
Anca Manolache, elevă: „Sunt materii la care doar ni se dictează, nu ni se explică absolut deloc și după profesorul se așteaptă să știm noi tot. Să fie mai deschiși cu noi, să ne explice mai mult, nu neapărat să ne dicteze ca să putem noi să avem de pe ce învăța.”
Elevii care au participat la studiu spun că profesorii pe care îi vor ca mentori trebuie să ştie cum să le uşureze procesul de învăţare, să îşi adapteze discursurile la aşteptările lor, să încurajeze iniţiativele elevilor şi să utilizeze, cât mai mult posibil, tehnologia, în procesul de predare.
Dr. Șerban Iosifescu: „În momentul în care telefonul meu a învățat unde capitala Floridei, a dispărut necesitatea ca eu să știu treaba asta.”
Lăcrămioara Loghin: „Dacă foloseam Whatsapp-ul era mult mai simplu pentru ei, că telefonul trebuie să stea tot timpul lângă ei.”
Dr. Șerban Iosifescu: „Această generație născută digital, în lumea digitală, are o mult mai mare ușurință în folosirea tehnologiei decât noi care sunt imigranți în lumea digitala, cum s-a spus.”
Experţii în educaţie susţin că sistemul pregăteşte, în continuare, cadre didactice după modelul celor din anii `90! Situaţie în care diferenţele dintre aşteptările elevilor şi ceea ce oferă profesorii la orele de curs cresc, de la o zi la alta!
Oana Moraru: „Copiii își doresc să tragem la aceeași vâslă, tu cu o vâslă, eu cu alta. Eu nu îmi doresc ca tu să stai undeva pe mal, hai vino încoace, dă mai tare! Eu nu sunt supusul tău. Eu și cu tine avem un parteneriat, tu ești mai înțelept, cunoști mai multe lucruri, eu vreau să vin cu tine și te accept ca lider, dacă tu mă vrei. În momentul în care profesorul este la catedră și se uită peste capetele copiilor și își face doar slujba, copiii știu că nu sunt vruți.”
Consultanţii în educaţie spun că responsabili pentru prăpastia creată între cele două lumi - şcolari/cadre didactice - sunt reprezentanţii Ministerului Educaţiei.
Oana Moraru: „Noi nu avem în cultura noastră educațională ghiduri, metodologii prietenoase pentru profesor care să îl înzesteze cu instrumente de stat în fața elevilor, care nu sunt deloc simpli, nu sunt deloc ușor de manevrat. Metodicile noastre și manualele care îl ajută pe profesor sunt scrise stufos, academic, foarte teoretic. Neprietenos.”
România este singura ţară din Uniunea Europeană în care performanţele profesorilor nu sunt analizate. În Anglia, Germania sau Franţa există departamente specializate, în cadrul fiecărei şcoli, care evaluează modul în care cadrele didactice îşi duc sarcinile la bun sfârşit. Mai mult, cel puţin o dată pe an, reprezentanţi ai comunităţilor locale, cu atribuţii în educaţie, verifică evaluările şi evaluatorii!
Oana Moraru: „Cine este în țara noastră responsabil, măsurător, conștient și activ al eficienței actului didactic în școli. Nimeni! Cine răspunde în ultimă instanță dacă profesorul X de la școala Z a produs rezultate vizibile cu copilul lui, sau plus valoare? Noi nu avem măsurători de genul acesta. Dacă nu avem măsurători, nu e nimeni responsabil. Dacă nu e nimeni responsabil, toata lumea își ia salariul fericit.”
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
