„Fabricile de diplome” şi-ar putea reîncepe producția

Data publicării:
studenti examen site ASE

Legea educaţiei a fost din nou modificată! Parlamentarii au fost de acord cu introducerea raportului de 35 de studenţi la un singur profesor, indiferent de specializare. O măsură despre care Asociaţia Studenţilor spune că va permite fabricilor de diplome să repornească producţia.

Cea care a iniţiat modificarea Legii educaţiei e fostul ministru Ecaterina Andronescu.

„Ce am dorit cu acest amendament? Noi ne-am lovit în România cu situaţii care aproape că nu au avut precedent în lume. A fost o perioadă în care într-o universitate erau peste 600 de studenţi pe un cadru didactic. Or, aceea n-ai cum s-o mai numeşti şcoală. Aceea în niciun caz nu ai cum, acelei forme de pregătire nu ai cum să-i asiguri calitatea şi performanţa pe care ar trebui să le aibă un program de învăţământ superior”, justifică fostul ministru al educației.

Reprezentanţii studenţilor spun că efectul va fi altul.

„Nu suntem de acord cu această modificare şi am cerut preşedintelui sa nu promulge legea, să o trimită înapoi la Parlament pentru reexaminare, deoarece poate crea sau poate deschide o cutie a Pandorei foarte periculoasă. O dată, că numărul de diplome pe care universităţile le pot emite nu mai este controlat prin niciun act normativ, prin urmare o universitate dacă vrea să şcolarizeze mai mulţi studenţi decât îi permite legea va face asta şi va putea să le emită diplome, ministerul va fi obligat să le recunoască, nimeni nu va mai opri să emită mai multe diplome decât ar avea dreptul de fapt”, spune Vlad Cherecheș, președintele ANOSR.

În plus, Consiliul Rectorilor din România atrage atenţia la o altă problemă.

„Nu e numai aceasta, sunt multe schimbări ale legii educaţiei promovate prin ordonanţa 96, modificată prin legea de aprobare a ordonanţei 96. Dacă vreţi să ne referim la capacitatea de şcolarizare, da, în opinia mea, şi nu numai a mea, este vorba de o suprareglementare. Este o suprareglementare pentru că în cadrul aceleiaşi legi a educaţiei naţionale vorbim despre capacitatea de şcolarizare, despre numărul maxim de studenţi ce pot fi scolarizaţi într-o anumită universitate, în feluri diferite”, arată Sorin Cîmpeanu, președintele Colegiului Rectorilor din România.


Preşedintele Klaus Iohannis e cel care decide dacă promulgă sau nu modificările la legea educaţiei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri