Sunt şi părinţi pe care copiii îi întreabă ce note au luat la şcoală
După ani buni în care au avut cele mai prost plătite meserii de pe piaţa muncii, au realizat că singura cale de a ieşi din sărăcie este educaţia. Peste 13 000 de români se înscriu anual în programul "A doua şansă", ca să-şi continue şcoala pe care au fost nevoiţi să o abandoneze în copilărie. Cum se împart adulţii între job, şcoală şi viaţa de familie şi cum se străduiesc ca fiii lor să înţeleagă de mici importanţa educaţiei, aflaţi dintr-un reportaj "Din interior".
Sunt oameni în toată firea, cu familii acasă, care nu și-au imaginat niciodată de câte bariere se vor lovi în viaţă, pentru că nu ştiu carte. Peste 13 000 de români se întorc anual în băncile școlii ca să iasă din sărăcie. În România de astăzi, fără opt clase absolvite, ei nu pot nici măcar să aibă carnet de șofer sau să fie frizeri.
Ștefan Paraschiv, îngrijitor medical: „Până la urmă, cu 4 clase nu te ajută nimic și nu te bagă nimeni în seamă, ai nevoie să... Vreau să dau și eu mâine, poimâine de un permis, la servici nu se știe ce se întâmplă, adică oricum se schimbă legile și se... o grămadă de pe o zi pe alta”.
Pentru neştiutorii de carte există programul "A doua șansă", implementat de Ministerul Educației în anul 2004. Poveștile lor vor fi și poveștile generațiilor viitoare, atâta timp cât România este în continuare fruntașa Europei la capitolul abandon școlar: doi din zece copii se lasă în prezent de școală.
La Școala Nr. 162 din cartierul bucureștean Giulești, la programul A doua șansă s-au înscris anul acesta 19 adulți care au absolvit doar patru clase în copilărie. Toți sunt muncitori necalificați și își doresc să avanseze la locul de muncă sau să își găsească altul mai bine plătit. În patru ani de zile, ei pot face echivalentul claselor V-X. Când își amintesc motivele pentru care au abandonat școala în copilărie, adulții de azi ar face orice ca să dea timpul înapoi.
Gabriela Lungu - modelator covrigi: „Nu am putut din cauza financiarului, din cauza părinţilor, pentru că părinții mei erau surdo-muți, n-au putut să ne mai paseze mai departe, dintre care am renunțat și acum am reluat din nou. Acum în situația mea a fost foarte greu, dar am făcut un pas cred că foarte mare. Nu m-a descurajat foarte nimic ca să vin să-nvăț. Nu este o rușine să vii să-nveți, este chiar un curaj pentru a da la alții să vină, poate alții au o vârstă care încă totuși nu realizează gândirea, convorbirea între altul - un om care totuşi a avut toate studiile necesare”.
Alexandru Enescu, tipograf: „Eu am întrerupt școala, fiind sportiv de la vârsta de 7 ani, am fost rugbyst de performanță, în clasa a VII-a am întrerupt-o, m-am îmbolnăvit de hepatită și n-am mai continuat... anturajul.”
Carmen Birnberg, director adjunct: „Toți au niște povești de viață înfiorătoare, ar fi de telenovele. Majoritatea provin din familii dezorganizate, cu un trecut destul de dureros şi chiar mă uimesc şi îi apreciez că la condiţiile pe care le-au avut ei şi la copilăria pe care au avut-o, totuşi îşi continuă studiile”.
În București sunt înscriși în prezent în programul "A doua șansă" 830 de cursanți. În țară, numărul elevilor înscriși variază drastic. Dacă în județele Hunedoara și Constanța 900 de elevi s-au reapucat de școală prin acest program, în Vaslui și Sălaj sunt mai puțin de 60. Profesorii care predau la "A doua șansă" își adaptează metodele de predat în funcție de realitatea elevilor maturi și sunt mai indulgenți decât ar fi cu cei mici.
Mihaela Manolache, profesor de istorie: „Cu adultul este mai greu de lucrat, pentru că el vine încărcat de anumite probleme și cei care vin în acest program și parcurg acest program cu siguranță au un trecut, așa cum ați văzut, cam nefericit din păcate.
Este important să vină la școală așa cum pot ei, pentru că majoritatea dintre ei lucrează, au familii și este destul de greu, însă suntem maleabili și ei, și noi și înțelegem. Chiar dacă întârzie 5 minute, 10 minute, noi acceptăm acest lucru, nu este ca la cursurile de zi ale copiilor”.
La școala 147 din cartierul Ferentari funcţionează un club de educație alternativă organizat de ONG-ul Policy Center for Roma and Minorities, unde copiii din familii defavorizate își pot face temele și unde au diferite activități artistice și culturale. Să își facă temele și să nu se lase de școală îi ajută și Daniela Vlăsceanu, o femeie de 34 de ani, care este asistent educațional. Ea vrea ca acești copii să nu aibă soarta ei: s-a lăsat de școală când era în clasa a VII-a, iar în prezent este înscrisă în programul "A doua șansă".
Daniela Vlăsceanu, asistent educațional: De ce te-ai lăsat de școală?
- Păi, nu ştiu, să zic că nu aveam minte. La vârsta aia nu conștientizam că o să am nevoie mai târziu. Nu-mi plăcea la școală, nu-mi plăceau profesorii, cred că nu eram singurul copil, ca să zic așa.
Nici mama cu tata n-au fost oameni cu școală, ca să zic așa.
Daniela Vlăsceanu visează să se înscrie la Facultatea de Asistență Socială și să creeze programe pentru prevenirea consumului de droguri în cartierul Ferentari.
Adina Tatu, psiholog: „De la Dana am învățat perseverența, optimismul, dorința de a reuși și faptul că nu se dă niciodată bătută”.
Daniela Vlăsceanu: „Mi-am dat seama că în ceea ce vreau eu să fac mai departe cu viața mea e foarte importantă și școala și atunci am zis: Bă, dacă tot am și locul de muncă care să-mi permită să pot să mă duc la școală și să evoluez, de ce nu? Și m-am dus și m-am înscris la școală.”
Profesor Mihai Popescu: „Observăm că suntem cam puțini, dar chiar vă rog, dacă puteți să-i contactați pe colegii dumneavoastră și să încercăm să venim toți. Știu că toți aveți... fiecare om are problemele lui, dar totuși încercăm, pentru că acest sistem de învățământ presupune eforturi și din partea elevilor și din partea noastră, a profesorilor care vă îndrumă. Astăzi o să vorbim despre modurile nepersonale ale verbului.”
La Şcoala 136 din Ferentari, în clasă cu Daniela Vlăsceanu, sunt și doi părinți, soț și soție, care au venit împreună la școală ca să le ofere o viață mai bună copiilor lor, dar și ca să le dea un exemplu pozitiv. Amândoi sunt muncitori necalificați la RATB și vor să avanseze în funcție.
Mădălina Borţoi, muncitoare necalificată: „Ne-am gândit pentru noi, pentru un viitor al copiilor, zic "hai să mergem să facem ceva să ne apucăm de școală, pentru că cu şase clase, niciodată n-o să pot să le oferim un trai mai bun". Și așa m-am hotărât și am mers să ne înscriem. L-am încurajat, zic "hai să mergem", pentru că el de mult îmi spune "vreau să devin conducător de vehicule" și îi trebuie liceu, îți trebuie 10 clase minim și l-am încurajat, zic "hai să mergem să terminăm măcar și noi școala." Trebuie”.
Vicenţiu Borţoi: „Am băiat şi fată. Sunt în clasa a IX-a şi clasa a VIII-a. M-au făcut poate cel mai fericit și mândru că sunt exact opus ceea ce am făcut eu cu școala. Adică învață bine, le place, au văzut, le-am și explicat că fără școală... Bineînțeles, nu pot să spun, că sunt cu facultăți și poate sunt la un patron care își bate joc de ei, sunt cu 3-4 facultăți, dar ei au înțeles și mă face cel mai fericit să-i văd că le place școala și să iasă ceva bun, un loc bun de muncă, ușor, vacanțe frumoase. Atâta timp cât sunt bani, îți poți permite orice”.
- Ei ce au spus când au auzit că vă reapucați de școală?
Vicenţiu Borţoi: „Prima reacție, au râs, după care s-au împăcat cu gândul. Mă încurajează, îmi zice "bravo, tati, ce note ai luat, ce ai făcut?", mă întreabă.”
După o zi plină, în care a fost şi la job şi la şcoală, Daniela Vlăsceanu merge acasă, unde o aşteaptă unul dintre cei trei copii ai ei, Antonio, care este în clasa a VI-a.
Daniela Vlăsceanu - asistent educațional: „Cred că unul din motivele, ca să zic așa, care m-a făcut să mă reîntorc la școală... unul a fost pentru mine, că am zis că pot mai mult, pentru copiii mei, că am zis să aive un exemplu, să vadă că nu e OK să faci șase-șapte clase și al treilea, un loc de muncă mai bun, clar, mai bine plătit, pentru că eu, cu șapte clase... nu prea... Am lucrat la curățenie, unde salariile-s foarte mici și nu ai ce să faci, să crești și copii, să-ți iei o casă, nu prea-ți permiți dintr-un salariu de curățenie”.
Pe lângă importanța școlii, Daniela îl învață pe fiul ei de mic să fie un apărător al drepturilor omului.
Pe lângă programul "A doua șansă", există și învățământul seral, unde adulții pot să-și continue liceul. Cateluța Vătală are 40 de ani și este în clasa a XII-a la Liceul "Dimitrie Gusti" din cartierul Rahova, la o clasă cu profil tehnic. Și ea are planuri de facultate. Vrea să studieze psihologie și să lupte pentru drepturile copiilor cu autism, pentru că și ea are un băiețel cu acest diagnostic, pentru care ia în prezent pensie de însoțitor.
Cateluța Vătală – casnică: „Am avut curajul să mă reapuc de școală, deoarece am trei copii, am un băiat mare la facultate primul an, la Facultatea de Drept și mai am o fetiță la liceu,16 ani, și am un copil mic cu autism și pentru el mai mult m-am reapucat de școală, făcând multe cursuri și dacă am putut să-mi ajut copiii să ia în fiecare an premiu... Cel mare a luat în fiecare an premiu, am zis...zic.. am curajul să merg și eu mai departe.”
Profesorii îi tratează pe elevi mai mult ca pe niște prieteni, decât ca pe niște elevi.
Elena Costache, diriginte: „Îmi plac foarte mult oamenii de la seral și toți avem o relaţ ie foarte bună cu ei. Se străduiesc, unii vin într-o săptămână, alții în cealaltă săptămână, lucrează în ture, au copii, vin și cu copiii, chiar dacă-s mici, îi alăptează”.
Maria Stan, profesor: „Elevii care vin la seral, ei sunt mai maturi, ei înțeleg altfel viața, ei au mai multă experiență. Chiar dacă unii nu lucreză în același domeniu, ei înțeleg mai ușor și sunt mult mai interesați, mai preocupați de a învăța lucruri noi”.
Alin Moț, un șofer în vârstă de 40 de ani din București, s-a înscris la seral pentru un loc de muncă mai bine plătit.
Alin Moţ, şofer: „Am făcut 8 clase plus trei profesională, la care a început să vină și copilul, mi-a murit un părinte, n-am mai avut ocazia, au trecut anii și m-am lovit de situația asta cu meseria. Am înaintat în vârstă acuma, deja trebuie să fii foarte atent în meseria pe care o am de șofer și e cam greu în București, prost plătit și la meseria de mecanic am găsit undeva care-mi trebuie liceul”.
- Cum a fost la început când v-ați reapucat de școală? Ați avut emoții?
Alin Moţ: „Da, da, da, am avut foarte multe emoții, mi-am adus aminte de tinerețe, de copilărie... puțin rușinos, dar mi-a trecut, am început să învăț și cu ajutorul profesorilor sper să reușesc să termin”.
Cateluța Vătală a crescut în cartierul Rahova și vine dintr-o familie de romi cu cinci copii. S-a lăsat de școală în clasa a VII-a, după ce, spune ea, a fost victima discriminării.
Cateluţa Vătală, casnică: „Și într-a șasea, a șaptea, de fapt într-a șaptea, ultimul semestru n-am reușit să termin să ajung într-a opta. Mai erau practic două săptămâni înainte de terminarea școlii și părinții mei mi-au aruncat cărțile de la școală să nu mai merg la școală, pentru că ... Cred că au făcut-o cumva ca să mă protejeze, spun eu, pentru că mama până în clasa a V-a nu a venit la o ședință cu părinții și nu-mi spunea de ce. Și tot timpul îi spuneam: "Doamna profesoară vrea să te vadă, doamna nu știu care vrea să te vadă" și ea-mi spunea "nu, mamă, nu pot să vin la școală, am motivele mele, nu vreau să-ți dau ție explicații, dar nu vreau să vin la școală".
Într-a V-a atât m-am ţinut de capul ei, "hai mamă, hai mamă, hai mamă, că tot timpul", zic "am probleme la şcoală" , profesorii spun că "de ce să nu vii şi tu", că n-ai venit la nicio şedinţă, că nu ştiu ce... Şi într-un final mama mea a venit la şedinţă. Mama mea era închisă la culoare și când a venit la ședința cu părinții dintr-a V-a, cumva copiii au început: "Mama ta e la panoul poliţiei, mama ta e o infractoare, voi țiganii sunteți nu știu ce" și mama m-a luat de-o parte când m-a văzut că plâng și mi-a zis: "uite, ăsta era motivul pentru care eu nu vroiam să vin la tine la școală, pentru că tu ești albă, ești frumoasă, ești altfel și știam ce o să se întâmple", mi-a spus mama”.
Deși mama ei i-a aruncat cărțile, iar fără ele nu o mai primeau la școală, Cateluța a făcut tot posibilul să-și continue studiile.
Cateluţa Vătală: „Aveam o colegă de bancă care tot timpul eu îi scriam lucrările și toate astea ca să ia o notă.. Și eu rămâneam în urmă și când am rugat-o să mă ajute și pe mine, zic: "fată, știu că ție ți-au rămas niște cărți", am fost la ea acasă, că stătea chiar lângă școală, "știu că ție ți-au rămas niște cărți de la sora ta, dă-mi și mie, că dacă tu m-ajuți cu 2-3, cealaltă m-ajută cu 2, și-așa, fac și eu astea ca să pot să ajung și eu mai departe". Visul meu era să devin medic. Și de aceea luptam cumva să ajung la școală cum, necum, cu ciorapi, fără ciorapi, că poate au fost ierni când nu aveam cu ce să mă încalț sau eu știu, puneam pe picioare cârpe și pungi de plastic că nu aveam. N-aveam posibilitate și nu a vrut să mă ajute.
- De ce te-ai lovit tu de-a lungul vieţii că n-ai avut mai multă şcoală?
Cateluța Vătală: N-am avut un job bun, n-am avut un job stabil.
- Ce-ai lucrat?
Cateluța Vătală: „Păi am lucrat multe joburi, am lucrat în confecții, la APACA, am lucrat ca manichiuristă-pedichiuristă, am făcut multe cursuri, foarte multe cursuri, am diplomele, dar dacă n-am și bacul luat, dacă nu am și o facultate, nu pot să mă angajez, mă duc... unde să mă duc să mă angajez?”
Cateluța vrea să îi inspire și pe alții ca ea să se reapuce de școală.
Cateluţa Vătală: „Mai am o soră care tot așa vrea să înceapă și ea școala”.
- N-are nicio clasă?
Cateluţa Vătală: „Nu. Nu are nicio clasă, dar e super deșteaptă, dacă ar fi avut școală ar fi fost și mai bine. Adică cumva se descurcă în viață și fără școală, dar școala trebuie. Că dacă n-ai carte, n-ai parte și-atunci dacă vrei să-ți faci o altă meserie, un alt job, îți trebuie școală”.
Pentru că numărul elevilor care vor să se repuce de școală este în creștere, Ministerul Educației a alocat 1000 de locuri în plus pentru programul "A doua șansă", în anul școlar 2018-2019.
Ştefan Paraschiv - îngrijitor medical: „Dacă nu ai şcoală, nimeni nu te bagă în seamă şi nu poţi să faci nimic, că nu ai şcoală, eşti un om incult. Aşa, şi eşti dat la o parte”.
Daniela Vlăsceanu, asistent educaţional: „Consider că educația e foarte importantă în viața omului și dacă plecăm de mici cu o educație bună, putem să ajungem să avem un viitor cât mai OK, ca să zic așa, pentru noi”.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
