Directorul OMS, despre ancheta din China privind originea pandemiei: „Toate ipotezele rămân pe masă”

Data publicării:
Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul OMS.
Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul OMS. Foto: Profimedia Images

Directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a afirmat vineri că „toate ipotezele rămân pe masă” în ceea ce priveşte originea pandemiei, după o misiune de o lună a unor experţi mandataţi de organizaţie în China, transmite Agerpres, potrivit AFP.

După ce șeful echipei de experți aflată la Wuhan pentru a afla originea pandemiei Covid-19 a declarat zilele trecute că teoria conform căreia virusul ar fi fost scăpat dintr-un laborator, este „foarte improbabilă” și OMS nu se mai concentrează pe această ipoteză, directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus a ținut să precizeze că nicio ipoteză nu este exclusă deocamdată.

„Unii s-au întrebat dacă anumite ipoteze (cu privire la originea pandemiei) au fost abandonate şi, după ce am discutat cu membrii echipei, eu vreau să confirm că toate ipotezele rămân pe masă”, a declarat acesta în timpul unei conferințe de presă.

„Acesta a fost un exerciţiu ştiinţific foarte important în circumstanţe foarte dificile”, a subliniat el.

Dr. Tedros şi-a exprimat speranţa că un raport preliminar va putea fi publicat săptămâna viitoare, iar raportul final „în următoarele săptămâni”.

Primele concluzii prezentate în timpul unei conferinţe de presă a experţilor în China au fost primite cel puţin cu prudenţă sau chiar cu scepticism, în special în SUA.

„În loc să sărim la nişte concluzii care pot fi motivate de orice exceptând ştiinţa, vrem să vedem unde ne duc datele, unde ne duce ştiinţa, şi concluziile noastre vor fi fondate pe aceasta”, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane Ned Price.

Prezent la conferinţa de presă de la Geneva, Peter Embarek, care a condus echipa de cercetători proveniţi din ţări diferite şi specializaţi în discipline diferite, a estimat că ancheta „a înregistrat numeroase succese”. „Avem o mai bună înţelegere a ceea ce s-a întâmplat în decembrie 2019” la Wuhan, a spus el, subliniind că aceasta „este doar începutul”.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce meserie inedită are acum Alex Pruitt, actorul din Singur acasă 3. Este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...