Codrin Ștefănescu a postat un mesaj pe Facebook după moartea lui Costin Mărculescu, în care povestește cum actorul a fost ignorat de prieteni la ultimele sale aniversări.
"Tin minte una din ultimele tale petreceri de ziua ta. Ai invitat peste douā sute de prieteni, am fost doar sase! Plus lāutarii. Si a fost extraordinar!", scrie Codrin Ștefănescu pe Facebook.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Actorul Costin Mărculescu a fost găsit mort în casă, în noaptea de miercuri spre joi.
Născut la 29 iunie 1969 la Craiova, Costin Mărculescu a debutat în televiziune în anul 1984. În 1986 a fost distribuit în cel mai bine vândut film românesc din istorie în regia lui Nicolae Corjos, „Liceenii” alături de Ștefan Bănică Jr., Oana Sârbu, Mihai Constantin, Tudor Petruț, Cesonia Postelnicu, Ion Caramitru, Tamara Buciuceanu, George Ivașcu etc. A absolvit Academia Națională de Teatru și Film I.L. Caragiale promoția 1989 – 1993 și a colaborat cu mai multe teatre susținând peste 2000 de spectacole.
Editor web: V.M.