Video Percheziții de amploare în Republica Moldova. Anchetă privind fapte de corupție în prag de alegeri

Data publicării:
Percheziţiile au loc în preziua turului al doilea al alegerilor prezidenţiale, în care se vor confrunta pro-europeana Maia Sandu şi socialistul Alexandr Stoianoglo.
Percheziții de amploare în Republica Moldova. Anchetă privind fapte de corupție în prag de alegeri. Foto: Shutterstock

Poliţiştii şi procurorii au efectuat, sâmbătă, 2 noiembrie, noi percheziţii în oraşul Rîşcani şi în Chişinău, în dosare privind finanţarea ilegală şi coruperea electorală, se arată într-un comunicat de presă transmis de Poliţia Republicii Moldova, preluat de Agerpres.

Percheziţiile au avut loc la data de 2 noiembrie, chiar cu o zi înainte de turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, în care se vor confrunta pro-europeana Maia Sandu şi socialistul Alexandr Stoianoglo.

„În cadrul acţiunilor de urmărire penală, poliţiştii au stabilit că simpatizanţi şi membri ai organizaţiei criminale <Şor> şi ai racolează oameni şi le propun bani pentru ca aceştia să voteze împotriva unui candidat înregistrat în cursa electorală pentru alegerile prezidenţiale. În timpul percheziţiilor, oamenii legii au ridicat mii de ziare cu inscripţia , <Şor>, telefoane mobile în care erau instalate o aplicaţie bancară, contracte de muncă în Federaţia Rusă, liste şi caiete ce conţin date personale, inclusiv contacte telefonice, liste cu numere de înmatriculare ale automobilelor, copii ale buletinelor de identitate ale persoanelor remunerate, documente, înscrisuri de ciornă, liste de participanţi, articole cu inscripţii specifice organizaţiei criminale, carduri bancare, cartele SIM, dar şi sume băneşti impunătoare, probe care urmează să fie analizate şi apreciate corespunzător", se precizează în comunicatul Poliţiei.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
S-a născut în închisoare, iar acum doctorii i-au mai dat o lună de trăit. Băiatul suferă de...
Digi FM
Mircea Bravo, adevărul despre câți bani câștigă din Youtube și Facebook
Pro FM
Managerul lui John Legend rupe tăcerea. Experiența „terifiantă” pe care a avut-o la una dintre petrecerile...
Film Now
Semnele timpurii de demență date de Bruce Willis nu au fost luate în seamă: "Nici într-un milion de ani nu...
Adevarul
„Tipul acela gay”. Elon Musk, vizat de declarațiile electorale ale lui Tim Walz, partenerul de campanie al...
Newsweek
Cine a luat 60 lei în plus la pensie și în octombrie? De ce alți 2000000 pensionari nu au luat nimic
Digi FM
Reacția cântăreței Irina Rimes după ce mai mulți influenceri au luat bani ca să-l promoveze pe rivalul Maiei...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
“Acum ar fi scandalos”. Ce i-a cerut managerul lui Reese Witherspoon să facă pentru a primi rolul din “Blonda...
UTV
Bradley Cooper si Irina Shayk au sarbatorit Halloweenul alaturi de fiica lor in varsta de 7 ani