Video Câteva sute de mineri protestează la Palatul Victoria, din cauza noii legi a pensiilor. Ei amenință că vor intra în grevă

Data actualizării: Data publicării:
mineri protest 2 octombrie
Inquam Photos / Bogdan Buda

Legea care ar fi trebuit să rezolve toate inechitățile scoate oamenii în stradă. Câteva sute de mineri și siderurgiști protestează, joi în Piața Victoriei, supărați pe noua lege a pensiilor. Aceștia susțin că trebuie să muncească mai mult pentru a putea beneficia de pensia pe care foștilor colegii au primit-o.

Protestatariiatât cei care au ieșit în trecut la pensie, cât și cei care încă lucrează, susțin că noua lege a pensiilor i-a dezavantajat.

Cei care au ieșit până acum la pensie au observat, că după modificările legislative, cuantumul pensiei e mai mic decât cel în plată, astfel încât ei vor rămâne cu acele pensii înghețate ani de zile.

De asemenea, minerii și siderurgiștii care încă lucrează vor ieși la pensie cu un cuantum mai mic sau sunt nevoiți să lucreze mai mult pentru a ajunge la aceleași venituri pe care le-au primit și foștii lor colegi care au ieșit până acum la pensie.

Aproximativ 1.000 de protestatari au anunțat că vor veni, joi în fața Guvernului, iar ulterior o parte dintre aceștia se vor muta în fața Ministerului Energiei pentru a protesta împotriva condițiile grele în care aceștia lucrează.

Sunt protestatari din toate colțurile țării în fața Palatului Victoriei și au anunțat că va mai urma o altă manifestație, mult mai mare, săptămâna viitoare, iar dacă nici atunci nu se va rezolva această situație, vor intra în grevă.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ultimele imagini cu Liam Payne în viață. Ce a făcut artistul cu câteva minute înainte să moară
Digi FM
Liam Payne putea fi salvat?! Un angajat al hotelului a sunat la Urgențe și a cerut ajutorul înainte ca...
Pro FM
Momentul audiției lui Liam Payne la X Factor, viral după moartea lui. La 14 ani își încerca norocul la tv, la...
Film Now
Nicola Coughlan, Penelope din „Bridgerton”, despre zvonurile potrivit cărora ar avea o relație cu Luke...
Adevarul
Prețul nesimțit pe care îl plătesc românii comparativ cu bulgarii pentru același credit imobiliar...
Newsweek
Cum iei pensie mai mare dacă ai avut ore suplimentare, prime, venituri nepermante și necontributive?
Digi FM
Ce i s-a întâmplat unui român după ce a aruncat la gunoi peste 120.000 de euro și mai multe bijuterii, în...
Digi World
Tehnica simplă de introdus în dietă pentru a slăbi și a spori longevitatea. Mare atenție pentru a nu o duce...
Digi Animal World
Casa unei femei din Washington, asaltată de 100 de ratoni: „Nu am văzut niciodată atât de mulți în același...
Film Now
Câți bani a luat Al Pacino pentru rolul din Godfather III, cel mai slab film din trilogie. De ce crede că nu...
UTV
Liam Payne, fost membru al trupei One Direction, a fost gasit mort in Buenos Aires