REPORTAJ. Rămăşiţele industriei grele din România. Fabrica ținută în viață de piesele-gigant

A început sezonul petardelor, iar internetul este plin de oferte ilegale

Înotători lăsați fără bazin, după ce căldură și apa caldă au fost sistate din cauza unor datorii de sute de mii de lei

Câți bani reușesc să economisească, în medie, românii de la o lună la alta și ce fac cu ei

Vreme extremă în România. Vântul puternic a făcut prăpăd în mai multe județe

Mai mulți copii de la o grădiniță din Timișoara au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară

Mașini vandalizate într-o parcare din Constanța. Șoferii și-au găsit cauciucurile sparte

Doi nevăzători, agresați într-o biserică din București, după ce au intrat cu câinii ghizi. „Ne-au amenințat că ne taie picioarele”

Proprietarii de cafenele și Fiscul se luptă în instanță pentru TVA la cafea și ceai

Copiii români de la țară, victimele sărăciei

Cele mai mari transporturi agabaritice din România ies de pe poarta fabricii Griro din nordul Capitalei. Ultima piesă, de 250 de tone, a plecat pe mare către o rafinărie din Orientul Mijlociu.

Această fabrică este printre ultimele redute ale industriei grele din Bucureşti. Privatizată acum 10 ani, produce doar 40% faţă de anul 1990. Chiar și așa, exportă în toată lumea.

„Clientul final este o firmă norvegiană. Este un tambur de abur pentru o centrală”, spune Ştefan Iordache, director de marketing la Griro.

„În momentul de faţă, tot ce este aici este destinat exportului”, spune și Radu Bălan, director general al Griro.

Fosta fabrică Griviţa Roşie - prima din România care a primit cel mai înalt certificat de calitate din partea americanilor - a fost vândută în 2004 cu tot cu platforma industrială de 12 hectare. Potenţialul imobiliar al zonei, dar şi piesele pentru rafinarea petrolului i-au făcut pe oamenii de afaceri Dinu Patriciu şi Ovidiu Tender să intre în competiţie. Până la urmă, fabrica a fost cumpărată de oamenii de afaceri Fahti Taher şi Nicolae Badea, cu 1,2 milioane de euro, deşi numai terenul valora la acea vreme de câteva ori mai mult.

Directorul fabricii, acelaşi care a condus și Uzina Vulcan, are propria variantă despre momentul care a reprezentat punctul zero al dezindustrializării ţării: declaraţia lui Petre Roman, care vorbea despre industrie ca despre un morman de fiare vechi. Aşa că nimeni nu a mai investit în retehnologizare.

Industria a avut de pierdut şi pentru faptul că fiecare fabrică a lucrat pe cont propriu. De exemplu, Sidex din Galaţi nu produce nici acum tablă pentru maşinile Dacia sau pentru piese făcute de Griro.

„Nu putem să cumpărăm toată gama pentru că nu o produc”, este explicația celor de la Griro.

În 1990, Griro avea 3000 de angajaţi, iar acum mai lucrează cu 450 de oameni. Chiar şi aşa, fabrica se laudă cu un profit de jumătate de milion de euro.