Din|interior. Război, traficanți, durere. Poveștile refugiaților sirieni din România
Reprezentanţii Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi a catalogat situaţia din Siria drept „cea mai complexă şi delicată criză a refugiaţilor” din ultimii 20 de ani, de la genocidul din Rwanda.
Gabriela Leu, reprezentant Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNCHR): „Vorbim despre un număr foarte mare de persoane care au fost nevoite să-şi părăsească, practic, ţara. (...) Şi un fenomen aparte este numărul foarte mare de copii, practic, peste jumătate din aceşti refugiaţi sunt copii, sunt persoane sub 18 ani”.
Iordania, Turcia sau Liban - ţări vecine cu Siria - găzduiesc în prezent cel mai mare număr de sirieni, în mari tabere de refugiați. Împinşi de disperare, mulţi dintre aceşti oameni îşi încearcă norocul trecând granița, ilegal, în ţări din Uniunea Europeană. În ultimii doi ani, România a devenit una dintre porţile lor de intrare spre Vest.
Silviu Turza, ofiţer specialist Direcţia Azil şi Integrare, Inspectoratul General pentru Imigrări: „Dacă ne uităm în statistici, în anul 2012 vorbim de un număr de doar 269 de cereri de azil, în timp ce 2013 a înregistrat o creştere spectaculoasă şi anume doar cetăţenii sirieni au fost în număr total de 1018 cereri de azil”.
Cosmin Bârsan, activist drepturile refugiaţilor: „Poate nu poate fi considerată încă o criză umanitară, însă este una în devenire, cu siguranţă. Să nu uităm că în Turcia, aproape de graniţa cu Siria sunt numeroase tabere de refugiaţi”.
În Europa, până în prezent, au fost înregistrate peste 88.000 de cereri de azil. România adună 1.600 dintre acestea. Cele mai multe sunt depuse de sirieni care au intrat legal în UE. Există însă şi refugiaţi care îşi pun viaţa în mâinile traficanţilor de migranţi.
Cum acționează rețelele de călăuze
Războiul din Siria a devenit sursă de venit pentru reţele de infractori, ce se întind din Siria şi Turcia, prin Bulgaria, România sau Grecia, până în ţări din vestul Europei.
Gabriela Leu, reprezentant Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNCHR): „(…) mare parte dintre sirieni ajung pur şi simplu prin aeroport. (...) Mulţi dintre ei ajung însă pe jos. Ajung la graniţa ţării noastre, unii dintre ei riscă o călătorie extrem de periculoasă. Au fost câteva grupuri care au sosit chiar pe Marea Neagră, în condiţii deosebit de grele şi de periculoase pentru viaţa lor”.
Procuror DIICOT, sub anonimat: „(...) conflictul sirian a deschis o nouă rută de migraţie şi una din aceste rute se desfăşoară şi pe teritoriul României. Alături de traficul de droguri, de traficul de persoane, traficul de migranţi a devenit un scop al reţelelor de criminalitate organizată”.
Problema a căpătat o amploare deosebită în ultimii doi ani. Recent, procurorii Direcţiei pentru Investigarea şi Combaterea Terorismului au eliminat o reţea de traficanţi de migranţi, specializaţi în transporturi ilegale cu refugiaţi sirieni. Cum acţiona reţeaua?
Procuror DIICOT, sub anonimat: „S-au reuşit chiar prinderi parţiale ale unor transporturi cu cetăţeni sirieni aduşi, în general, pe căi ilegale în România, transportaţi prin punctele de trecere în România, ascunşi în camioane de marfă(...), dar şi pe cale maritimă(...). O persoană plătea până la 8.500-10.000 de dolari pentru a ajunge în străinătate. Cel care se afla în fruntea acestei organizaţii (...) este un cetăţean care domiciliază în Turcia, dar este de origine siriană. Acela era, practic, şeful reţelei. Nu-l interesează pe traficant, el obţine profit, este o afacere, un business. Reţele de traficanţi deja existente, să spunem, pe Turcia, care lucrează de ani de zile(...) au găsit un nou, hai să zicem, un nou potenţial factor generator de profit”.
Mărturie de imigrant ilegal
Este greu de estimat câţi sirieni au apelat, din disperare, la reţele de traficanţi, pentru a ajunge în ţări europene. Într-un interviu acordat sub anonimat, unul dintre migranţii introduşi în România de membrii unei reţele de traficanţi a explicat prin ce situaţie a trecut. Înainte să fie prins la București, încercase deja de trei ori să ajungă ilegal, prin pădure, în ţara noastră.
Sirian intrat ilegal în România, sub anonimat: „În Siria mi-era frică să nu-mi pierd viaţa, de aia am fugit în Turcia. După aceea, viaţa mea a fost în pericol şi în Bulgaria, din cauza unor cetăţeni bulgari. Şi mi-a fost frică şi când am mers cu călăuzele. După ce am obţinut statutul de refugiat în Bulgaria, am fost dat afară din tabăra de refugiați de acolo. Nu aveam locuinţă, nu aveam ce mânca. Am dormit pe stradă sau în parcuri. Ultranaţionaliştii bulgari ne puneau mereu vieţile în pericol.
Am încercat să plec în Germania, la fiul meu. Am fost la aeroport, în Bulgaria, am aşteptat timp de opt zile. De fiecare dată când încercam să plec, nu mă lăsau. Nu puteam pleca, îmi spuneau că îmi trebuie viză pentru Germania.
Când am plecat din aeroport, cineva mi-a spus că mă poate duce mai departe, din Bulgaria. Am mers până la Dunăre, acolo a venit o barcă, m-a luat. A durat cam un sfert de oră. Pe partea cealaltă am stat într-o casă. După aceea a venit cineva care ne-a adus în Bucureşti.
Cei care se ocupă cu traficul de migranţi aveau oamenii lor. Îi trimiteau, făceau legătura.(...)
Totul se făcea prin telefon.
În parc, în Bulgaria, sunt mulţi sirieni, acolo locuiesc. Şi intermediarii vin la ei şi îi abordează”.
Toată „afacerea” l-ar fi costat 1.100 de euro.
Călăuzele au fost însă descoperite de autorităţile române. Sirianul susţine că riscă acum să fie închis într-un penitenciar din Bulgaria, pentru că a părăsit ţara care îi acordase, în primă fază, statutul de refugiat.
„Nu mai am pe nimeni. Doar pe băiatul meu, care locuieşte în Germania. Tot ce am făcut a fost ca să ajung la el, să fiu alături de el. Am fugit din iadul războiului din Siria, ca să-mi găsesc liniştea şi să fiu în siguranţă. Am ajuns în Bulgaria, am crezut că voi fi în siguranţă. Dar mi-a fost şi mai greu decât era în Siria. Nu numai că nu eram în siguranţă, dar am fost mereu jigniţi. O să caut în continuare să găsesc un loc unde să nu mai fiu în pericol”, spune sirianul.
Numărul cazurilor de trafic de migranţi a crescut de la un an la altul, însă în România nu există, până acum, nicio condamnare pentru această infracțiune.
Potrivit datelor Administrației Naționale a Penitenciarelor, există traficanţi în arest, dar nu au primit sentințe definitive. La Constanța, se judecă unul dintre aceste dosare, în care sunt implicați doi români de origine turcă din Medgidia. Aceştia, susţin autorităţile, ar fi fost însă simpli intermediari dintr-o reţea mai amplă care profită de dramele sirienilor.
Zafer Sadîc, procuror Constanța: „Cei doi au fost depistaţi pe data de 26 februarie anul acesta în timp ce încercau să transporte un număr de 15 cetăţeni de origine arabă, proveniţi din zona Siriei, care urmau să tranziteze teritoriul României, veniţi de pe filiera probabil Turcia-Bulgaria şi cu intenţia de a ajunge undeva în estul Europei. Cei doi, după datele pe care le-am avut în dosar, ar fi pretins, nu ştim sigur dacă au apucat să primească, sume între 4.000 şi 6.000 de euro de la fiecare dintre migranţii transportaţi”.
Gabriela Leu, reprezentant Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNCHR): „Fenomenul acesta al reţelelor de traficanţi ne arată de fapt care este alegerea unui refugiat. Între rău şi mai rău, între moarte acasă şi o călătorie în care îţi pui practic viaţa în mâinile unui om căruia nu-i pasă de tine. În momentul în care un om îşi pune viaţa în mâinile unui traficant, ne dăm seama că nu este vorba de o alegere, era practic singurul lucru pe care îl putea face pentru a pleca sau pentru a ajunge într-un loc în siguranţă...”
„Tărâmul făgăduinței” - țărmul românesc al Mării Negre
Sirienii care cer azil recurg la călătorii extrem de periculoase pentru a ajunge în ţări europene. Se furişează prin păduri sau se ascund în TIR-uri şi în portbagaje. Pentru mulţi, însă, „Tărâmul făgăduinţei” este ţărmul românesc de la Marea Neagră.
Echipajele Poliţiei de Frontieră de pe litoralul Mării Negre au descoperit, până acum, zeci de sirieni care încercau să intre în Europa, pe cale maritimă. Disperarea i-a determinat să se înghesuie cu pe bărci minuscule, extrem de nesigure. Au fost luați în custodie de autorităţile române. Este ceea ce aceştia îşi doresc: odată prinşi, cer imediat protecţia statului român.
Dan Oprea, comandant navă Garda de Coastă Mangalia: „Noi, de obicei, acţionăm în urma informărilor pe care le primim de la Centrul de Supraveghere de pe Marea Neagră, SCOMAR. Ei ne informează asupra locului în care îi găsim. Ne deplasăm acolo, îi interceptăm, îi abordăm, verificăm ambarcaţiunea. Ei sunt preluaţi de către Oficiul Român pentru Imigrări. Îşi riscă viaţa făcând acest drum, mai ales că la bordul ambarcaţiunii se află un număr foarte mare faţă de capacitatea ambarcaţiunii. Vin cu copii, cu probleme de sănătate...”
Comandatul Dan Oprea a participat la misiuni de salvare a unor migranţi atât în apele teritoriale ale României, cât şi la misiuni pe Marea Mediterană. Anul trecut, a condus echipajul care a reuşit să prindă două călăuze din Turcia. Turcii încercau să scape, după ce au lăsat pe malul românesc 26 de sirieni, adulţi şi copii.
Dan Oprea, comandant navă Garda de Coastă Mangalia: „Eram acasă, am fost alarmat de către adjunctul pentru marină al GN Mangalia, am alarmat la rândul meu echipajul, ne-am deplasat la sediul GN, am ieşit pe mare, coordonaţi de cei de la SCOMAR, i-am interceptat. La bordul ambarcaţiunii nu se aflau migranţi. Se aflau călăuzele, pentru că aceştia au reuşit să deplaseze între timp migranţii. I-am interceptat, i-am abordat, i-am controlat. Aceştia nu-şi justificau prezenţa în zonă, motiv pentru care i-am adus la sediul GN Mangalia, unde, în urma cercetărilor s-a constatat că aceştia transportaseră un număr de 26 de cetăţeni sirieni pe ruta Turcia-România”.
Cei 26 de sirieni au cerut azil în România.
În port, lângă navele Gărzii de Coastă, sunt ancorate ambarcaţiunile capturate în urma misiunilor de combatere a traficului de migranţi. Numărul mare de persoane care au fost găsite pe ele i-a şocat până şi pe poliţişti.
Adrian Botescu, adjunct Şef Grup Nave Mangalia, Garda de Coastă, arată bărcile pe care au fost găsiţi sirienii refugiaţi: „Este o ambarcaţiune pneumatică, cu un motor out-bord, care a fost descoperită în cel de-al doilea caz de imigraţie ilegală, în noaptea de 27 iulie 2013. (...)Au fost 26 de persoane la bordul acestei ambarcaţiuni.
La bordul acestui velier fiind descoperite 33 de persoane care au declarat că au cetăţenie Siria şi două persoane care au declarat că au cetăţenie turcă...
(…)Bărbaţi, femei, copii minori... Opt femei şi şapte copii minori.
Şi aceste ambarcaţiuni au fost reţinute în cazuri de migraţie ilegală...”
Întrebat de ce crede că oamenii riscă să facă astfel de trafic, Adrian Botescu răspunde fără urmă de îndoială:„Pentru bani”.
Potrivit legii, sirienii care cer azil în România sunt preluaţi, după ce sunt găsiţi de Poliţia de Frontieră, de către Inspectoratul Român pentru Imigrări. Sunt cazaţi în centrele de refugiaţi din ţară. Cei mai mulţi, pleacă spre ţări din Vestul Europei, unde au rude, arată autorităţile.
Silviu Turza: „Dacă străinul nu are mijloace materiale de întreţinere, are dreptul de a fi cazat gratuit în centrele noastre. În subordinea Direcţiei Azil şi Integrare există un număr total de şase centre regionale, inclusiv Bucureşti. În afară de Bucureşti mai există la Timişoara, la Maramureş, la Rădăuţi - în judeţul Suceava, la Giurgiu. Personalul acestor centre preia cererea de azil”.
Cosmin Bârsan, activist pentru drepturile refugiaţilor: „Oficial, ei sunt preluaţi de către Garda de Coastă, poliţia de frontieră, care îi predă inspectoratului pentru imigrări. Cel mai apropiat centru regional al IGI, unde se triază, practic, este cel de la Galaţi. Acolo, cei care ajung optează pentru a deveni refugiat sau pentru a obţine un statut de protecţie, azilant sau asemenea. (...) Neoficial, ei oricum ar trebui să treacă pe acolo. Pe urmă se pot întoarce în comunitate. După ce se întocmesc documentele, sunt cetăţeni liberi.(...)”
Refugiat legal în România
Nu toţi sirienii care fug de război aleg să intre ilegal pe teritoriul României. Pe mulți îi leagă trecutul de țara noastră. Vorbesc limba română sau sunt căsătoriţi cu cetăţeni români. Chiar dacă au sau nu statut oficial de refugiaţi, toţi au luat, în urma războiului, viaţa de la zero în ţara noastră...
Un om de afaceri sirian, care a trăit în Alep, până când situația a devenit insuportabilă, a ales să-şi aducă familia la Bucureşti. Avea afaceri aici încă din anii 90. Aşa a putut obţine mai uşor viză.
Bakri Sabbagh povestește: „Sunt refugiat, da. Am luat de la început, am venit cu persmisul de şedere, cu carte de muncă. Şi acum sunt cu refugiat, am luat şi pentru mine, şi pentru familie.
- Ce presupune asta, să fii refugiat?
- De la început, nu ştiu, a fost puţin greu. După aia, când a văzut că au fost deja câteva mii de sirieni care au aceeaşi situaţie, mai rea sau mai bună, depinde de fiecare. Avem familie, până la urmă, trebuie să trăim. Am trei copii, trebuie să-şi trăiască şi ei viaţa.
Am avut firmă de transport, o duceam foarte bine. Trăiam foarte bine. Viaţa noastră a fost foarte frumoasă. Cine are bani trăieşte bine. Au început după aia problemele.
Am zis să plec în România, să nu mai stau în ţară.
Ne-am strâns câţiva prieteni, eram vreo patru maşini. Aveam o cunoştinţă care stă într-un oraş foarte aproape de Turcia. El m-a ajutat şi pe mine şi pe prietenii mei să ieşim din ţară. Omul ăsta, care ne-a ajutat, deci, după o săptămână, am plecat noi cu familiile, l-au împuşcat. A murit, era un doctor.
Am ieşit din Siria cu ce-am avut pe noi. Doar ca să plecăm.
Am avut o viaţă foarte liberă, niciodată nu m-a deranjat nimic pe mine”.
Sirianul spune că nu se va întoarce acasă prea curând. Asta deşi nu crede că regimul lui Bashar al-Assad este vinovat de situaţia din Siria: „A început o chestie în ultimul timp: dacă pune mâna pe orice chestie şi zice de trei ori "Alahu Akhbar", înseamnă că lucrul ăsta e al lui. Orice: copii, bani, femeie, maşina, orice. Dacă pune mâna şi zice de trei ori "Alahu Akhbar" înseamnă că lucrul ăsta e al lui. Că ei sunt într-un război. Gândesc exact aşa cum era acum 1400 de ani. Pe timpul lui Sfântul Mohamed.
(...)
Doi băieţi care erau în maşină şi ascultau radio. Au venit două maşini cu nişte băieţi la vreo 20-30 de ani şi mai erau doi mai în vârstă. I-au tras pe ăştia doi care ascultau radio pe maşină, în faţă la toată lumea, fără să vorbească cu ei un cuvânt, le-au tăiat capul şi au plecat cu sânge foarte rece, că nu e nicio problemă. Că ascultau radio, că e păcat. Am început cu libertate şi am ajuns aşa. Suntem înapoiaţi acum, ne-am întors cu vreo 50 de ani în timp. Mai mult, cu o sută de ani înainte...”
La Constanţa, Mohammad Jaban, un alt sirian cu statut oficial de refugiat în România, aşteaptă ca autorităţile române să aprobe actele pentru familia sa, aflată acum în Turcia. Între timp, se ocupă de o măcelărie ce poartă numele oraşului din care a fugit: Alep.
„-E foarte nasol acolo, foarte nasol. E rău-rău-rău, totul. (...)-Nu mai avem de muncă, nu mai avem curent, nu mai avem nimic. Ne-am gândit la alt loc unde să trăim.
- Acasă cine mai e?
- Acuma? Nu mai e nimeni. Mi-am luat familia, i-am sunat, i-am cazat în Turcia, acum stau în Turcia, aştept să vină încoace. Fratele... Nu ştim unde e. Are aproape doi ani de când nu ştim unde e.
-Cum adică? A dispărut?
- A dispărut... Poate l-a luat Armata Liberă, poate statul... Nu ştiu. (...) Ambele sunt "rele". Unu-i mai rău decât altul. S-a stricat tot oraşul, nu a rămas nimic. Ştiu mulţi oameni, vecini, prieteni, care sunt morţi. Care au murit.
(…)A intrat al-Qaida. Niciodată nu se mai opreşte războiul ăsta. Din cauza al-Qaida. Al-Qaida vrea să-şi facă ţară pentru ei. (...) Acuma, nasol... Nici cu preşedintele, nici cu Al-Qaida, nici cu armata liberă... Nimic!”, spune Mohammad Jaban.
Poveste de război: „Mi-au pus curent electric la picioare”
Mohamed Salem Al-Mgharbel - un sirian din oraşul Homs, căsătorit cu o româncă - a fost martor la protestele împotriva preşedintelui Bashar al Assad. Era la începutul conflictului, în anul 2012.
„Când eram pe stradă eram fericiţi. Înainte, dacă eram într-o cameră, spuneam "Nu mai vrem cu Bashar!" în şoaptă. Dar acum mergeam pe stradă şi spuneam că nu-l mai vrem pe Bashar şi era un sentiment înălţător, erau oamenii fericiţi. Şi noi, şi copiii, nu ştiu cum să-ţi spun, toţi eram fericiţi”, povestește Salem.
Astăzi, din oraşul Homs nu a mai rămas mare lucru. Bombardamentele au distrus mare parte din vechea localitate. Sirianul spune că a fost martor la scene oribile. A pierdut, până acum, 14 membri ai familiei.
„Oamenii mureau, rămâneau cadavrele pe stradă două-trei zile. Verişorul meu a murit pe o stradă. Şi nu am putut lua trupul timp de trei zile. L-am tras cu o sârmă. Copilul surorii mele, tot aşa, nu putea trece strada, că se trăgea. Şi când a vrut să treacă, l-au împuşcat. Şi trupul lui a stat acolo o zi. Şi l-a luat tot cu o sârmă, încet-încet”, își continuă Salem povestea.
Atunci când conflictul a luat amploare, casa lui Muamad s-a transformat într-o clinică improvizată pentru cei răniţi. Sirianul susţine că din cauza asta a ajuns în arestul forţelor loiale preşedintelui Bashar al Assad, fiind acuzat că sprijină opoziţia.
„O zi întreagă m-au ţinut cu mâinile în sus, aproape o zi. Curgea apă... Erau oameni acolo, dar nu i-am văzut, eram legat la ochi. Am văzut puţin pe sub legătura de la ochi, că era lumină şi cum mi-a pus curent electric la picioare.
- Să vă electrocuteze.
-Da. Şi atunci... Când dormi, când te scoli, dormi, te scoli... Aruncau cu apă pe mine.
- Aici aţi fost electrocutat?
- Da! Şi aici. Am avut urme şi pe spate, dar acum s-a mai vindecat.
Stăteam întins pe jos, mâncam bătaie. Şi unul dintre ei îmi punea bocancul pe cap, pe faţă. Şi spunea: "Asta este coroana ta!". Şi-mi punea papucii pe gură. Spunea: "Deschide gura! Dacă nu deschizi te bat!". Curgea sânge.
- Cât aţi stat?
- Aproape două luni.(…) Cu zece zile înainte de eliberare, nu m-au mai bătut. Şi oamenii îmi spuneau că dacă nu mai mănânc bătaie, urmează să mă omoare. (...) Aşa fac la cei pe care vor să-i omoare. Îi lasă aşa 15 zile, 10 zile şi nu mănâncă bătaie. Şi îl numesc şeful celulei unde stai. După aia, săracul, îl iau şi moare. Şi oamenii îmi spuneau: „Gata, tu urmează să mori".
Ce am văzut acolo, nimeni nu mă crede. Nimeni nu crede”, mai spune sirianul.
Muhamad nu ştie nici astăzi de ce Ambasada României s-a implicat în eliberarea sa. Odată ieşit din închisoare şi ajuns la Damasc, personalul diplomatic românesc i-a oferit sprijin financiar şi a ajuns cu familia la Bucureşti. În Siria, însă, mai are rude care trăiesc printre ruinele oraşului pe care îl numea "acasă".
-Ce gândiţi când auziţi că Homs nu mai este?
-Plângem! Serios. Stau aici când se uită la televizor, la ştiri... Nu pot, plâng. Soţia îmi spune: "Lasă, aşa a vrut Dumnezeu", dar eu nu pot să nu plâng.
Mohamed este căsătorit cu o româncă, de asta nu poate beneficia de statut de refugiat din partea statului român. Nu mai are nimic. Cu toate acestea rămâne optimist. Spune că iubeşte ţara care l-a primit când îi era cel mai greu.
„-E ţara mea! Ţara mea! Am două ţări. Prima, Siria, şi a doua România. Nu mint! Mulţi oameni îmi spuneau "Hai în Germania, dai bani şi ajungi!", în Suedia. Am zis "Nu!". Am stat în România, două ţări am: România şi Siria”.
După 30 de ani, din nou acasă. „Eu România asta n-o mai știu, n-o mai cunosc!”
Coca Haj Akil se uită la o înregistrare video de pe strada unde a locuit, acum distrusă: „Uitaţi! Ăsta este! Exact pe stradă la noi. Vedeţi blocul ăsta care este căzut? Ăla este al nostru. Uitaţi ce e...”
Drame incredibile au trăit şi românii care locuit în Siria înainte de conflict. Coca Haj Akil a trăit 30 de ani în Alep. Este soţia unui medic ortoped sirian. Au împreună trei fiice. Viaţa în Siria a fost una bună pentru ei. Bombardamentele şi teroarea au despărţit însă familia.
„A fost groaznic, ce să vă spun? A picat, a dat cu bombă din avion şi a picat în mijlocul străzii... Vă daţi seama! Geamurile toate s-au spart şi în stradă gaură! E prima dată în viaţa mea când văd aşa ceva, ce să vă spun? Groaznic! Groaznic-groaznic! Când explodează bomba... Au fost nişte bombe, nu ştiu ce bombe au fost... Să vezi piciorul într-o parte, capul în alta(…) Avioanele pe sus, noi eram pe jos. Noi eram... Ce să vă spun? Noi eram nimic. Vedeam oameni care, de frică, trăgeau în tot ce mişca. Şi păsările picau!
(…) Soţul meu, eu nu l-am văzut, în momentul în care am plecat, el era într-un spital. El n-a mai putut să intre în cartier”, povestește Coca Haj Akil.
Plecarea din Siria nu a fost deloc uşoară. Românca şi fiicele sale au trăit clipe teribile.
„Din Alep spre Damasc, am plecat două autobuze... (…) Deci, noi am trecut...(…) înainte să intrăm în Damasc, şoferul şi băiatul care era pe autobuz, deja a început, poveste la cineva că autobuzul din spatele nostru l-au prins. Cine, nu ştim... Cică au pus benzină şi i-au dat foc.
- Cu oameni în el...
- Da, cu oameni în el... L-a scos în câmp şi i-au dat foc. Lumea a început să plângă în autobuz. (…) Şi când am auzit că oamenii ăia au murit, am spus "Puteam să fim noi".”
Ambasada României din Damasc le-a ajutat să ajungă în ţară. De aici a început însă un alt coşmar. Cel al vieţii de refugiat, dar fără niciun sprijin.
„Statul român, Ministerul Afacerilor Externe, am vorbit cu ei, mi-a spus "Păi, eu nu mă consider refugiat, pentru că am cetăţenia română, am aceleaşi drepturi ca oricare român". Am zis: Bine, eu am plecat de 30 de ani, am plecat de tânără, aveam 23 de ani când am plecat, am zis "Nu ştiu drepturile, ce drepturi am?".
Noi nu avem asistenţă socială, noi nu avem asistenţă medicală, noi nu avem medic de familie, orice mi se îmbolnăvesc copiii, mă duc şi cumpăr medicamente aşa, de la farmacie.
Ce să fac? Lucrez pe unde apuc, acum lucrez la moschee, aşa... Mă mai ajută oamenii cu suflet, de la Uniune, îmi mai trimite câte un pachet de carne, câte... Vă daţi seama, trăiesc de pe o zi pe alta. Înţelegeţi?”, întreabă românca întoarsă acasă.
Perspective sumbre
Războiul din Siria este una dintre cele mai mari tragedii din ziua de astazi. Mai grav este ce urmează, cred specialiştii.
Gabriela Leu, reprezentant Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNCHR): „Vorbim despre milioane de oameni, despre sute de mii de familii. De familii cu femei, cu bărbaţi, care se află, pur şi simplu, în acest moment într-o situaţie disperată. Peste 50% dintre victimele acestui conflict sunt copii. Este acea numită "generaţie pierdută", pentru că în momentul în care conflictul va înceta, aceşti copi vor fi mari, ei vor trebui să funcţioneze într-o ţară care acum trece prin greutăţi...”
La începutul acestei luni, Bashar al-Assad a fost reales în funcţia de preşedinte al Siriei, cu aproape 90% dintre voturi, în urma unui scrutin considerat „o fraudă” de presa străină. De cealaltă parte, există voci care susţin că în opoziţia siriană s-au infiltrat mii de extremişti islamici, care nu fac decât să pună gaz pe foc. O ţară divizată, măcinată de război, la care privesc, de pe margine, neputincioşi milioane de refugiaţi.
Urmăriți reportajul marca emisiunii „Din|interior” în materialul video de mai jos:
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
