Trimiși de primar la interviuri de angajare

Data publicării:
asistati sociali

Sătul să le plătească sătenilor ajutoare sociale, un primar din județul Arad a pus piciorul în prag. A chemat în localitate o firmă de cablaje auto care să îi angajeze pe cei care nu muncesc. Locuitorii comunei Craiva s-au prezentat la interviuri, însă nu prea au avut succes. Doar 20 de persoane au fost acceptate. În comună trăiesc 90 de asistaţi sociali, dintre care 70 apți de muncă. Ei se mulțumesc cu ajutoarele primite de la stat... Primarul nu se oprește însă aici.

Cei 70 de asistați sociali apți de muncă din comuna arădeană Craiva se mulțumesc și cu ajutorul de la stat sau să lucreze cu ziua prin sat. Principala lor problemă - lipsa studiilor sau a experienței profesionale.

Sorin și Dorina sunt căsătoriți și au doi copii. Trăiesc de ani buni în satul Șiad, care aparține de comuna Craiva. N-au fost angajaţi niciodată în România. Preferă munca în străinătate.

Primarul din localitate speră să motiveze totuşi pe asistații sociali să meargă la muncă.

Edilul din Craiva spune că, în două săptămâni, vor veni în localitate alte firme în căutare de angajaţi, de această dată fără studii medii sau superioare.

Redactor: Alina Strugariu / Operator: Cristian Kovacs

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri