Muncitorii au scos deja din clase parchetul si podelele, au început să desființeze sobele din încăperi, au făcut curățenie și au mutat mobilierul în curtea școlii. „Vom amenaja 18 săli de clasă, iar demisolul va fi prevăzut cu o sală de gimnastică, cu o sală de calculatoare și o sală destinată servirii mesei de prânz. Astfel încât să putem oferi elevilor noștri să continue, dacă doresc, la programul Școală după școală", afirmă Cerasela Bociu, directorul Liceului Teoretic „Grigore Moisil" Timișoara.
Reprezentanţii Inspectoratului Școlar Timiş spun că această reabilitare înseamnă încă un pas înainte făcut pentru desfășurarea cursurilor doar în schimbul de dimineață.
„Elevii vor avea posibilitatea să-și desfășoare orele de curs în acea clădire, ceea ce presupune că se vor diminua sau chiar se vor reduce, în situația în care acest lucru este posibil, desfășurarea orelor de curs în sistem de după-amiază", precizează Aura Danielescu, inspector școlar general adjunct.
„Până în 15 septembrie, în acel loc toate lucrările să fie realizate. În plus, lucrarea de pe Gh. Doja se află în perimetrul de protecție a clădirilor istorice, o clădire veche, aduce un plus de aspect estetic în zona Pieței Bălcescu", spune Dan Diaconu, viceprimarul Timișoarei.
Investiția autorităților locale se ridică la aproape două milioane de lei. Peste 500 de elevi vor învăța în clădirea reabiltată.
reporter: Miodrag Hojda
operator: Adrian Hrișcu
editor web: Călin Țenche