Soluţie de compromis pentru medicii rezidenţi. Ar putea avea drept de liberă practică

Data publicării:
rezidenti 1



De la a fi mâna dreaptă a unui medic cu experienţă şi până la a avea propriul pacient, rezidentul are de parcurs un drum lung şi anevoios.
Şi chiar dacă Ministerul Sănătăţii vrea ca după 2 ani de rezidenţiat să ofere drept de liberă practică tinerilor medici, aceştia nu sunt entuziasmaţi. Spun că s-ar lovi de reticenţa pacienţilor. Este şi cazul lui Sorin Paralescu, rezident în anul II. El spune că încrederea bolnavilor nu se câştigă foarte uşor: ”Cei mai mulţi dintre bolnavi spun că acceptă să se lase pe mâna rezidenţilor, însă doar dacă medicul căruia i se adresează îl recomandă”.

Un rezident nu câştigă la stat mai mult de 1000 de lei. Ministerul Sănătăţii vrea să le ofere dreptul de liberă practică după doi ani, tocmai pentru a le uşura viaţa financiară. Chiar dacă intenţia este bună însă, medicii cu experienţă consideră că pentru anumite specialităţi este nevoie de mai mult de doi ani de practică.



Numai la Spitalul Judeţean din Timişoara lucrează în prezent aproape 1000 de rezidenţi. 
Conducerea celei mai mari unităţi din Vestul ţării, consideră că atunci când va rezidentul va dobândi dreptul de-a trata singur pacienţii, va fi suficient de bine pregătit.

reporter: Maria Rohnean
operator: Alin Lungu
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în...
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Johnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”