„Reparăm ce n-a fost făcut. Adică vopsim, ne facem materialul ca să putem să lucrăm în ele”, „Suntem bine cu amenajările, am venit și noi acuma la lucru”. Liceenii combină munca de renovare a atelierelor de lucru cu orele de şcoală, după un orar provizoriu: „Facem și cursuri și după cursuri mergem la ateliere și lucrăm pentru amenajarea atelierelor", „Încă mai cărăm bănci, capre, diverse. Iar la ateliere încă n-am apucat să facem pentru că încă nu sunt pregătite pentru a putea lucra", „Noi ne-am mutat. Acum încercăm să amenajăm sălile și sperăm ca de săptămâna viitoare să putem să ne ținem orele în mod normal, cum făceam și la vechea școală".
Au fost nevoiţi să plece din vechea şcoală pentru că imobilul a fost retrocedat, iar Primăria Timişoara nu a mai vrut să plătească lunar 30.000 de euro. De acum, Liceul de Arte Plastice Timişoara va funcţiona în aceeaşi clădire cu Colegiul Tehnic de Vest. Profesorii speră ca, de săptamâna viitoare, elevii să aibă program normal.
„Îi organizăm, lucrăm cu ei, facem curățenie, vopsim, aranjăm. Facem în așa fel încât să ne începem cursurile cât mai repede", afirmă profesoara Mariana Popescu.
Materia pierdută va fi recuperată până la finalul semestrului întâi. „Orele de cultură generală să fie ținute, iar cele de specialitate, în cazul în care atelierele unde trebuie să ajungă copiii nu sunt încă puse la punct, într-un regim de recuperare", ne precizează Veronica Adorian, directorul Liceului de Arte Plastice din Timişoara.
În mod normal, în locul unde acum se fac lucrări, ar fi trebit să funcţioneze doar Liceul de Arte Plastice. Profesorii Colegiul Tehnic de Vest au refuzat, însă, să se mute în altă parte a oraşului, aşa că autorităţile au decis ca ambele şcoli să funcţioneze în aceeaşi clădire, dar pe paliere diferite.
reporter: Miodrag Hojda
operator: Viorel Jiva
editor web: Călin Țenche