Promovare inedită pentru Oradea, realizată de un student la cinematografie. Tânărul realizează animații cu cele mai importante clădiri ale orașului, pe care le postează apoi pe rețelele de socializare. Astfel prezentate, Palatul Vulturul Negru, Sinagoga Sion sau clădirea Primăriei au strâns până acum mii de vizualizări și aprecieri. Creațiile studentului fac parte din proiectul Oradea Ilustrată.
"Mă inspir de la fața locului. În cazul asta am încercat să păstrez caracterul simetric al clădirii și să o egalez, păstrând cele trei ferestre, cele trei uși."
Pe o bancă din centrul Oradei, cu un laptop în brațe, Rãzvan Micorici e atent la toate detaliile palatelor și bisericilor din zonă. Încearcă să le adune în linii simple și să prezinte astfel, într-un mod diferit, clădirile emblematice ale orașului său natal pe care nu l-a uitat nici când a plecat să studieze cinematografia la Cluj-Napoca.
„În general folosesc fotografii ca referință și încerc să iau forma inițială a clădirii pe care să o stilizez așa minimalizând-o, dar păstrând elementele cheie . Aici mi se pare esențială forma turnului, precum și acest ceas", spune tânărul.
"Am vrut sã transmit dragostea mea pentru oraș în ceva și sã arãt cumva clãdirile orașului. Oradea ilustratã e un proiect despre clãdirile din Oradea, în principal. e un proiect care își propune sã promoveze clãdirile emblematice ale Oradei, într-un mod inedit, prin ilustrații minimaliste și animații", explică Răzvan Micorici, iniţiatorul proiectului Oradea ilustrată.
În realizarea animațiilor, Rãzvan se consultã cu specialiștii Fundației pentru Protejarea Monumentelor Bihor care promovează online creațiile tânărului.
„La aceastã clãdire - a Sinagogii Sion - m-au interesat cele cinci ferestre care, din câte am înțeles de la cei de la Oradea Heritage, sunt emblematice pentru aceastã clãdire și am vrut sã pãstrez asta în ilustrație", spune studentul.
"Transformarea unei imagini, a unei fotografii, a pune o animație a pune text, prezintã acel interes pentru vizitatorul virtual de a-i atrage atenția asupra unor elemente care într-un patrimoniu sunt foarte importante", susţine Angela Lupșea, de la Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice Bihor. „Proiectul Oradea Ilustratã face parte din acele proiecte pe care Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice , prin noua identitate vizualã, Oradea Heritage, încurajeazã tot ceea ce vine din mediul tinerilor și în special pe parte virtualã."
De altfel, clădirile renovate din centrul istoric al Oradei atrag atenția și aprecierile tot mai multor vizitatori ai orașului.
O fotografie cu Palatul Moskovitz postată pe o rețea de socializare de actrița Maia Morgenstern, care a trecut recent prin oraș, a devenit virală și a strâns mii de reacții pozitive.
Reporter: Andrada Rește
Operator: Gabor Szilagyi