Polonia a început construirea „Scutului Estic” la granița cu Rusia. Cât va cheltui pentru consolidarea apărării la frontiere

Data actualizării: Data publicării:
scutul estic 2
Foto: Donald Tusk rețeaua X

Polonia a început construirea unor structuri de fortificație la granița cu Rusia și Belarus, ca parte a proiectului pe scară largă „Scutul Estic”. Anunțul a fost făcut de prim-ministrul Donald Tusk, pe platforma de socializare X.

„Construirea Scutului Estic a început! Primele lucrări se desfășoară în apropierea graniței cu Rusia”, a scris Tusk și a distribuit o fotografie care arată excavatoare săpând tranșee.

Varșovia plănuiește să construiască 700 de kilometri de fortificații, sisteme de detectare și avertizare, baze avansate, centre logistice și sisteme anti-dronă la granițele cu Rusia și Belarus până în 2028, ca parte a proiectului „Scutul Estic”, scrie Ukrinform.

Costul implementării acestui proiect este estimat la 10 miliarde de zloți (aproape 2,3 miliarde euro).

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Într-un interviu acordat recent pentru publicația anterior menționată, însărcinatul cu afaceri temporar al Poloniei în Ucraina Piotr Lukasiewicz a precizat că proiectul „Scutul Estic” este destinat să protejeze împotriva invaziilor din Rusia și Belarus și se bazează pe experiența Ucrainei.

În 2022, Polonia a construit o barieră de 5,5 metri înălțime și 186 de kilometri lungime de-a lungul graniței sale cu Belarus și a instalat un sistem modern de monitorizare electronică.

Aceasta a fost o reacție la presiunea migraționistă artificială creată de Belarus și Rusia la granița cu Polonia și statele baltice începând din vara anului 2021.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri