FOTO. Accident de tren în Satu Mare | O dubiţă a fost lovită de tren. Şoferul a murit
Data actualizării: Data publicării:
Un şofer de 49 de ani a murit în această dimineaţă, după ce autoutolitara pe care o conducea a fost izbită de un tren regio, în judeţul Satu Mare. Accidentul s-a petrecut la o trecere de cale ferată în localitatea Domăneşti, cu puţin înainte de ora 8.
Se pare că şoferul, singur în maşină, nu s-a asigurat şi nu a văzut garnitura care circula între Carei şi Satu Mare. A fost nevoie de intervenţia unui echipaj de descarcerare, pentru că victima a rămas prinsă în dubiţa făcută zob în urma impactului cu trenul.
Medicii de la SMURD Satu Mare au încercat să-l resusciteze pe şofer, dar fără succes.
Niciunul dintre pasagerii trenului nu a fost rănit, iar garnitura şi-a continuat drumul la scurt timp după producerea accidentului.