Crește numărul infecțiilor respiratorii, în Bihor

Data publicării:
dsp 20plasma-51119

Chiar dacă evoluţia îmbolnăvirilor prin infecţii respiratorii din judeţul Bihor se află în intervalul de valori așteptat, specific sezonului, numărul de bolnavi crește de la o săptămână la alta. Astfel, între 11 și 17 februarie au fost raportate 3884 de cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare, în creştere, faţă de 3340 de cazuri înregistrate în săptămâna precedentă. Valoarea este mai mare şi faţă de săptămâna similară din 2012. Potrivit Compartimentului de Supraveghere Epidemiologică şi Control Boli Transmisibile a crescut și numărul de cazuri de pneumonii și bronhopneumonii de la 1062 înregistrate în prima săptămână a lui februarie la aproape 1300, raportate săptămâna trecută. Și tot săptămâna trecută a fost confirmat un caz de gripă AH1N1 și un caz de gripă tip B, ambele cazuri fiind la persoane nevaccinate. Ministerul Sănătății a alocat județului Bihor un număr de 25 de mii 900 de doze de vaccin antigripal, iar până în 17 februarie au fost vaccinați aproape 23 de mii de bihoreni.

Pentru a preveni îmbolnăvirea, inspectorii de sănătate publică recomandă o alimentație corespunzătoare, evitarea expunerii la frig, exerciții fizice moderate, spălarea frecventă a mâinilor cu apă și săpun și evitarea aglomerațiilor din locurile publice.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri