"Să fim uniți, să ne iubim cu adevărat România noastră, care a trecut prin prea multe. Să dea Dumnezeu să trecem victorioși și de aceasta, să avem conștiință națională și de neam", le-a transmis manifestanților Florica Bradu.
Cu portavoci şi bannere prin care cereau interzicea mineritului cu cianuri şi exploatarea gazelor de şist, protestatarii s-au întâlnit în Piaţa Unirii, aşa cum o fac de 11 săptămâni.
Orlando Balaș, organizatorul protestului: "Pentru a susține cauza Roșiei Montane, dar pe de altă parte și ca să ne apărăm noi aici, în Bihor, împotriva gazelor de șist care ne vor otrăvi apele, care vor lăsa un deșert și nu vom avea pământ să cultivăm mâncarea."
Din centrul orașului, ecologiștii au plecat în marş, însoţiţi de Poliţie şi jandarmi spre sediul Agenţiei de Protecţie a Mediului, de pe bulevardul Dacia. Protestatarii susţin că nu vor renunţa la mişcările de stradă până când solicitările lor nu vor fi ascultate.
reporter: Bogdan Costea
operator: Constantin Gheorghiță