Mii de copii şi tineri curioşi să vadă munca din laboratoarele de fizică au aflat tainele celor mai fascinante fenomene. Ei au testat ce se întâmplă cu flori, elastice sau mingi de ping pong în contact cu azot lichid aflat la o temperatură de minus 200 de grade Celsius. Copiii au putut privi, testa chiar ei și au avut parte și de farse.
„Am schimbat conceptul, ştiinţa evadează din laboratoare. Am venit noi, oamenii de ştiinţă în mijlocul publicului, făcând experimente pe care le numim noi trăsnite pentru a atrage, pentru a ajunge la inima copiilor şi, de ce nu, poate să-i cucerim,” a spus Ionuţ Topală, coordonatorul evenimentului .
5.000 de vizitatori au participat la Iaşi la „Noaptea cercetătorilor”.