Acuzaţii de ucidere din culpă la maternitatea Elena Doamna din Iaşi

Data publicării:
GRAVIDA

Tatăl bebeluşului spune că şi-a internat soţia la maternitate luni seară, iar medicul curant i-a asigurat că totul decurge normal şi că fătul este sănătos. Tânărul a revenit câteva ore mai târziu, când a aflat că viitoarea mamă se pregăteşte să nască şi că în spital nu este niciun doctor care să o ajute. Abia spre dimineaţă medicul de gardă şi-a făcut apariţia cu un taxi.

"Intră un taxiu pe poartă, crezând că este cumătra mea mă uitam după portofel să-i dau portofelul să dea bani la taxi. Am văzut o doamnă care avea aceeași coafură cu o doamnă din triaj gândindu-mă că e schimbul de tură mă gândeam că trebuie să apară medicii," povesteşte Constantin Ciobanu, tatăl bebelușului.

"Am căutat medic de gardă până la ora 4 dimineața până când am plecat eu de la el. Nu era nimeni. Nu ni s-a spus, nu ni s-a comunicat nimic nici măcar cine este de gardă. Nimeni nu ne-a spus ce să facem. Am sunat la 112, nici acolo nu ne-a băgat nimeni în seamă," spune un prieten de familie. 

Într-un târziu, femeia a fost supusă unei operaţii de cezariană, dar copilul era deja mort. Acum, părinţii cer să se facă dreptate. Şi au depus plângere la poliție şi la maternitate. 

"În acest moment, se desfășoară o anchetă internă a spitalului referitor la acest caz, suntem alături de familie și-i sprijinim în durerea suferită dar particularitățile medicale și informații despre caz le poate furniza numai directorul medical," a declarat Mădălina Ciuhodaru, purtător de cuvânt la Maternitatea Elena Doamna Iași.

"În urma sesizării primite de polițiști, s-a întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Totodată, a fost dispusă efectuarea necropsiei nou-născutului în vederea stabilirii cauzei decesului," a declarat Anca Vâjiac, purtător de cuvânt la IPJ Iași.

Cazul va fi analizat si de Colegiul Medicilor: "Ori nu era medic în spital din cauza deficitului de personal și este răspunderea unității medicale sau medicul a plecat din gardă și este un caz nu grav ci foarte grav pe care îl vom analiza și din punct de vedere deontologic," a spus Vasile Astărăstoae, președintele Colegiului Medicilor.

Maternitatea Elena Doamna a mai fost implicată anul acesta într-un scandal, dupa ce o tânără de 19 ani a fost la un pas de moarte după o intervenție de întrerupere de sarcină.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri