Oase ce par a proveni de la un copil, descoperite în timpul unor lucrări, în Timișoara. Poliția a deschis dosar de ucidere din culpă
Data actualizării: Data publicării:
Arheologii fac cercetări, iar poliţiştii au deschis un dosar penal după ce, în urma unor lucrări de excavare la marginea Parcului Botanic din Timişoara, aflat în apropiere de centrul oraşului, au fost găsite rămăşiţe umane, posibil aparţinând unui copil, relatează News.ro.
„La data de 14.11.2024, în jurul orei 16:50, IPJ Timiş a fost sesizat prin apel 112 cu privire la faptul că în timp ce se desfăşurau lucrări de excavare în zona bulevardului Republicii din Timişoara, lângă calea ferată, au fost găsite mai multe oseminte. Poliţiştii Serviciului Criminalistic s-au deplasat la faţa locului şi au constatat prezenţa osemintelor învelite într-o bucată de material textil”, au transmis reprezentanții IPJ Timiş.
Potrivit unor surse, este posibil ca osemintele găsite să aparţină unui copil.
IPJ Timiş a anunţat că au fost începute cercetări într-un dosar penal, în acest caz.
„În acest caz, poliţiştii SRPT Timişoara continuă verificările sub coordonarea procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă pentru stabilirea provenienţei osemintelor şi întregii situaţii de fapt”, a mai transmis IPJ Timiş.
La faţa locului, vineri a sosit şi un arheolog care a început, de asemenea, cercetarea.