Elevii doljeni sunt campioni la absenţe. În anul şcolar trecut s-au înregistrat peste trei milioane, asta înseamnă o medie de 42 de absenţe pentru fiecare elev. Primele măsuri luate obligă unităţile de învăţământ să implementeze un regulament de ordine interioară foarte strict. În plus, elevii care beneficiază de alocaţii de sprijin le pierd dacă acumulează peste 20 de absenţe.
La Colegiul „Ştefan Odobleja” din Craiova, anul trecut, elevii au acumulat 162.000 de absenţe nemotivate. La un efectiv de 2.500 de elevi, înseamnă ca liceul este în topul unităţilor de învăţământ în care se chiuleşte.
Şi nici nu este foarte greu să pleci din şcoală atât timp cât nimeni nu îţi cere socoteală.
Situaţia de la Colegiul Odobleja se repetă aproape la indigo în majoritatea şcolilor din judeţ. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar spun că este de datoria directorilor din unităţile de învăţământ să găsească soluţii prin care să aducă elevii la şcoală.
Dacă acumulează peste 20 de absenţe, elevii pierd şi ajutorul social. Din august, peste 1.000 de familii nu mai primesc alocaţia socială din cauza numărului mare de absenţe nemotivate, dublu faţă de anul trecut.
Din cele peste 3.300.000 de absenţe, motivate sunt o treime. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj spun că au găsit o soluţie pentru a combate acest fenomen, absenteimului. Vor să implementeze un sistem prin care părinţii să fie informaţi prin SMS despre numărul absenţelor copiilor.