Microcipul se implantează în branhii. Pentru fiecare peşte care va fi monitorizat, cheltuiala se ridică la 6 euro cenţi. Primii peşti au fost lăsaţi în libertate, marţi.
Oana Manoilă, reporter Digi24 Constanţa: "9.000 de pui de sturion, în vârstă de un an, sunt eliberaţi în Dunăre, aici, lângă Braţul Borcea. Au toţi microcipuri, iar evaluarea lor va avea loc în luna iulie a acestui an."
Peştii vor ajunge în Marea Neagră, în căutare de hrană. Ţările implicate în proiect - Ucraina, Georgia, Turcia, Bulgaria, Serbia şi România, vor vedea traseul urmat, în funcţie de câţi peşti cipaţi au ajuns în apele lor.
Acest studiu îi va ajuta, de asemenea, pe oamenii de ştiinţă să vadă dacă peştii au rezistat sau au fost braconaţi. Anul trecut, din 600 de exemplare capturate, 85% erau microcipate. Asta înseamnă că populaţia sălbatică a fost decimată de braconieri. În România, kilogramul de sturion se vinde cu 40 de lei pe piaţă. Nu carnea de peşte, ci icrele sunt valoroase.
Radu Suciu, cercetător principal Institutul Naţional Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării: "La Viena, icrele de morun, de crescătorie, de data asta, costau 8.000 de euro kilogramul. Deci, de crescătorie, nu sălbatic!"
Tudor Ionescu, expert în cadrul proiectului: "Un pui de morun populat în 2013, pe 3 octombrie, la Stelnica, a fost capturat de experta noastră, în Turcia. Asta înseamnă că a parcurs 834 de km".
Acum, programul este susţinut exclusiv de Universitatea Dunarea de Jos Galaţi şi asta din cauză că Autoritatea de Management care a verificat modul în care se cheltuiesc banii europeni nu a înţeles nimic din acest program, pentru că acolo nu există specialişti în domeniu, aşa că, mai simplu a fost să blocheze totul.
Robert Răduţă, acţionar la pescăria de sturioni: "În America, au făcut o repopulare de câteva mii de bucăţi, în Franţa, au reprodus 9.000 de bucăţi şi noi facem sute de mii, deci, nu avem pe glob comparaţie! România este leader în acest program".
Cercetătorii vor trage, la final, şi concluzii: cum evoluează, cât de mult cresc, pe unde se deplasează. Specialiştii spun că nu este suficient doar un astfel de proiect şi că ar trebui ca şi alte autorităţi din Uniunea Europeană să se implice.
reporter: Oana Manoilă
reporter: Cătălin Vârban