Libertate totală, viteză şi adrenalină. Acestea sunt stările trăite de cei care cutreieră, pe cai, văile şi pădurile sălbatice din inimia Transilvaniei. Sunt sute de turişti români şi străini care vin, an de an, la herghelia din Prod, pentru a scăpa de forfota oraşului şi a se detaşa complet de probleme.
"Este ceva de nedescris, un sentiment de fericire totală, de libertate. Să alergi pe cal prin pădure este un sentiment atât de deosebit, încât nu se compară cu nimic altceva", spune Claudia Robineau, o austriacă ce a descoperit aceste locuri în urmă cu şase ani. De atunci vine în Transilvania cel puţin o dată pe an. A fost atât de fascinată de frumuseţea peisajelor şi de caii de la hergelia din Prod, încât şi-a convins toţi prietenii să viziteze şi ei România.
"Cred că locul în sine are o atmosferă aparte şi care te face să revii în această zonă. Cum acum locuiesc în Franţa, vin cam de două ori pe an aici să îmi petrec câteva zile", a spus turista.
Secretul succesului de care se bucură herghelia stă însă nu atât în frumuseţea locului, ci în dragostea pusă în îngrijirea cailor şi seriozitatea cu care este condusă o oră de echitaţie sau o drumeţie, spune Mihnea Vârgolici, cel a creat baza hipică din Prod. Inginer zootehnist şi arbitru internațional de echitație, Mihnea şi-a dat seama de mic copil că vrea să lucreze cu caii. Mult timp i-a lipsit însă locul ideal pentru ferma la care visa, iar odată găsit, au urmat ani întregi de sacrificii pentru a construi.
"Din copilărie eram de râsul şcolii că mă duceam prin excursii şi mă rugam de ţărani să mă lase să le curăţ caii. La proiectul acesta, care părea misiune imposibilă şi de care toată lumea spune că o să fie un fiasco şi nu o să meargă, s-au lipit tot mai mulţi oameni şi avem deja sponsori tradiţionali din zonă", a povestit tânărul.
Mihnea a ridicat şi mai mult ştacheta acestui loc în urmă cu patru ani, când a organizat la Prod prima ediţie a Transylvania Horse Show, un mix între un concurs internațional universitar, un concurs profesionist și demonstrații de călărie.
"Lumea vine aici după ani şi ani de lobby pe care i-am făcut la concursurile din străinătate, pentru că altfel nu-ţi vine nimeni. Feedback-ul a fost zdrobitor. Când spun zdrobitor, mă gândesc la câteva feedback-uri care mi-au rămas în minte, oameni care se întorceau la concurs, "back to the dreamland". Ştiţi ce înseamnă dreamland?! Înseamnă că ceva mai grozav de atât nu ne putem imagina", a mai spus acesta.
Evenimentul le aduce profit chiar şi hotelierilor din Sighişoara, aflată la 16 kilometri de localitatea Prod.
"Gradul de ocupare a fost anul acesta 100%. Foarte multe persoane din ţară şi străinătate, care au venit special pentru acest show ecvestru", a spus Alexandru Medrea, manager de hotel.
Mihnea Vârgolici îşi doreşte ca pe viitor să deschidă lângă herghelie şi o pensiune pentru cei care obişnuiesc să vină aici, an de an.