Investiţie britanică la Cluj

Data publicării:
multinationala sannicoara

Chiar dacă în localitate sunt multe zone unde nu există canalizare sau apă curentă, Sânnicoară este de astăzi gazda unei multinaționale. Localitatea a fost aleasă de conducerea companiei pentru că este situată chiar la ieşire din Cluj-Napoca.

"Aici sunt multe companii de manufactură, este un oraș în expansiune, aeroportul este în dezvoltare, există multe investiții venite din afara țării în industrii, nu doar în educație și IT pentru care Clujul este renumit, ci și în manufactură. Infrastructura aici este fantastică și asta ne oferă posibilitatea să ne ajutăm clienții pe care deja îi avem, dar și pe cei noi. Clujul este cu siguranță pe primul loc între locurile bune pentru afaceri ca ale noastre", a afirmat Geoff Pearson, CEO Neal Brothers.

Compania britanică a investit în noul punct de lucru aproximativ 250.000 de euro și urmează să scoată la concurs aproape 50 de locuri de muncă.

"Indiferent de cât vor vira la buget, cel puțin vor aduce și ceva locuri de muncă și vor aduce pe lângă ei și alți investitori, sper", a spus Grigore Fati, primarul localităţii Apahida.

Ambasadorul Marii Britanii în România spune că nivelul de calificare a forței de muncă și poziția României pe harta Europei sunt principalele motive pentru care relațiile de afaceri dintre cele două ţări se dezvoltă continuu.

"Este un exemplu pentru alți investitori din Marea Britanie. Nivelul schimburilor comericale între cele două țări, anul trecut, a fost de 3,3 miliarde de euro. Este o cifră bună, dar știu că sunt oportunități pentru mai mult și mai multe investiții în România", a spus Paul Brummell, ambasadorul Marii Britanii în România.

Potrivit oficialului britanic, în ciuda problemelor de infrastructură pe care le are România, oamenii de afaceri din țara lui aleg să își dezvolte business-urile în orașe precum Clujul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri