Descoperiri arheologice în Palatul Principilor. Arheologii au descoperit cel mai lung zid roman din Alba Iulia

Data publicării:
ZID ALBA

Cercetările specialiştilor au început în luna decembrie şi s-au finalizat în acest an, la sfârşitul lunii februarie. Rezultatul a fost spectaculos, susţin arheologii şi istoricii. Printre descoperirile de excepţie făcute de aceştia se află un zid de epocă romană considerat cel mai lung şi cel mai înalt din întreaga Cetate.

"Se observă foarte clar zidul, blocurile romane, asizele 1,2,3,4,5 sunt în poziţie normală în zid şi la un moment dat, zidul este întrerupt şi peretele este realizat din cărămidă. Deci au folosit partea romană a acestui zid şi au continuat apoi cu cărămidă sau alte fragmente de piatră puse una lângă cealată", a precizat George Bounegru, arheolog la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia.

Din pereţii palatului, specialiştii au scos la lumină picturi din secolul al XVIII-lea, unele cu foiţă de aur, foarte bine păstrate.

"Este o pictură decorativă, dar care conţine şi elemente narative, avem şi personaje, avem şi un decor arhitectonic foarte frumos", a explicat Ileana Burnichioiu, istoric de artă la Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia.

Specialiştii recomandă conservarea noilor descoperiri, după reabilitarea clădirii. Palatul Principilor va fi reparat în cadrul unui proiect european, estimat la peste 20 de milioane de euro, care ar putea demara chiar în acest an.

"Acolo va fi un muzeu mare, dar se vor putea adăposti şi alte câteva entităţi de tipul unor organizaţii care să administreze bucăţi din palat în regie proprie", a precizat Mihai Coşer, purtătorul de cuvânt al Primăriei Alba Iulia.

Palatul Principilor este unul dintre cele mai valoroase obiective istorice din Cetatea Alba Carolina. Imobilul a fost construit în secolul al XV-lea, a fost modificat și extins în secolele XVI-XVII. Edificiul a servit şi ca reşedință a voievodului Mihai Viteazul.

"Este cea mai importantă clădire administrativă din Transilvania. De aici, timp de aproximativ 150 de ani, s-au condus destinele Transilvaniei", a subliniat Gabriel Rustoiu, directorul Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia.

Primăria Alba Iulia a preluat Palatul Principilor în 2009 de la Ministerul Apărării Naţionale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri