Galerie Foto Un cimitir sarmatic vechi de 1.900 de ani și locuințe de lut, descoperite pe șantierul Lotului 4 al căii ferate Timișoara – Arad

Data publicării:
Descoperiri arheologice spectaculoase pe șantierul de modernizare a căii ferate Timișoara – Arad
Descoperiri arheologice spectaculoase pe șantierul de modernizare a căii ferate Timișoara – Arad. Foto: CFR Infrastructură Timișoara

Descoperiri arheologice spectaculoase în urma lucrărilor de infrastructură: 21 de situri arheologice au fost găsite pe șantierul Lotului 4 al căii ferate dintre Timişoara şi Arad. Arheologii au scos la suprafaţă structuri de locuinţe de lut, un cimitir sarmatic vechi de 1.900 de ani și schelete de animale vechi de aproximativ 100 de ani, transmite News.ro.

Arheologi de la Muzeul Naţional de Istorie au descoperit, pe acest lot, 21 de situri.

„Specialiştii de la Muzeul Naţional de Istorie au descoperit 21 de situri, ce oferă o privire fascinantă asupra istoriei de-a lungul mileniilor. Printre acestea, 8 situri sunt aproape complet cercetate, dezvăluind obiecte care acoperă mai multe epoci istorice”, a precizat CFR Infrastructură.

„Tronsonul Timişoara - Arad a fost dat în exploatare în 1871 şi electrificat în 1975, făcând legătura între magistrala 100 şi magistrala 200. În cadrul lucrărilor de infrastructură desfăşurate pe Lotul 4 Ronaţ Triaj - Arad, în acest moment au loc realizări de terasamente CF cu ridicarea niveletei, între staţiile Vinga-Şag, pe o distanţa de 5 km. Pe această distanţă se măresc razele curbelor şi au loc rectificări longitudinale în vederea obţinerii unei variante de traseu de linie dublă care va permite atingerea unor viteze de 160 km/h pentru trenurile de călători şi 120 km/h la trenurile de marfă”, a transmis sursa citată.

Un cimitir sarmatic vechi de 1.900 de ani, schelete de animale sau structuri de locuinţe de lut, descoperite pe şantierul Lotului 4 al căii ferate Timişoara-Arad. Foto: CFR Infrastructură Timișoara
Un cimitir sarmatic vechi de 1.900 de ani, schelete de animale sau structuri de locuinţe de lut, descoperite pe şantierul Lotului 4 al căii ferate Timişoara-Arad. Foto: CFR Infrastructură Timișoara


Situl 10 de pe Lotul 4 Ronaţ Triaj - Arad este cel mai mare sit arheologic descoperit în România datorită lucrărilor de infrastructură, având o întindere de 3 kilometri.

„Situl 10, cercetat de Muzeul Naţional de Istorie, a adus la suprafaţă relicve extraordinare. Cea mai veche descoperire de aici datează din epoca bronzului, cu o vechime de peste 3.500 de ani. Au fost găsite structuri de locuinţe din lut, care ne arată stilul de viaţă al vechilor comunităţi. Un alt lucru descoperit este un cimitir sarmatic (popor nomad care a trăit în această zonă în urmă cu aproximativ 1.900 de ani). Descoperirile continuă şi cu ultima epocă documentată, ce datează din perioada medievală (secolul al XV-lea)”, au adăugat reprezentanţii CFR Infrastructură.

Şi în situl 11 au fost făcute descoperiri, în special oase de animale.

„Situl 11 a scos la lumină o serie de descoperiri interesante, incluzând schelete de animale, cu precădere cai şi bovine, datând de aproximativ 100 de ani. Analizele preliminare sugerează că în acest sit ar fi un mormânt, cu gropi comune, utilizat pentru îngroparea animalelor. Fiecare sit dezvăluie o parte unică din trecutul nostru, iar aceste descoperiri contribuie la o înţelegere mai profundă a istoriei regiunii”, a arătat sursa citată.

Lotul 4 al tronsonului CFR Timişoara-Arad are o lungime de 54,86 km şi costă 2.184.174.656 lei fără TVA. Constructor este Asocierea Webuild SPA-Participazioni Italia SPA-Salcef SPA.

Întreaga magistrală Caransebeş – Lugoj – Timişoara – Arad, de 162 de kilometri, se reabilitează cu bani europeni prin PNRR, aproape 9 miliarde de lei, şi a fost împărţită în 4 loturi. Toate cele patru tronsoane trebuie să fie gata la finele anului 2026.

 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Statuia din Cismigiu care ”plange” de 100 de ani. E a unei fete care a murit la 21 de ani...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cher, dezvăluiri fără precedent. Celebra artistă a sugerat că ar fi făcut o întrerupere de sarcină în timpul...
Film Now
De ce s-a mutat Matthew McConaughey din L.A. Doi ani nu a jucat deloc în filme: "Cel mai rebel gest al meu"
Adevarul
Testul simplu care identifică pacienții cu afecțiuni neurologice, inclusiv Alzheimer
Newsweek
Pensie cu 800 lei mai mare pentru pensionarii cu un număr mic de ani munciți. Plățile se fac instant
Digi FM
Colin Farrell, cuvinte de laudă după ce a filmat câteva zile la București: „Cele mai uimitoare cafenele!”...
ecuson-politia-romana
Operațiunea „Green pass”. Autoritățile verifică în ce condiții sunt cazați și lucrează muncitorii străini din...
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Adevăratul motiv pentru care Jennifer Garner nu-și mai dorește să fie în contact cu Jennifer Lopez: „S-a...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...