Cazul din Apuseni, preluat de procurorii militari

Data publicării:
procurori

Magistratul Augustin Lazăr din Alba, care a instrumentat până acum acest caz, a decis că responsabili de tragedie ar putea fi mai mulţi oficiali din STS, din Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă sau din Ministerul de Interne, care ar trebui audiaţi în perioada următoare.

Dosarul a fost preluat de procurorii militari, pentru că noul Cod Penal nu mai permite ca militarii să fie cercetaţi de procurorii civili.

Mai mult, procurorul din Alba dă de înţeles că ancheta se îndreaptă şi spre demnitari, pentru a afla dacă fostul ministru de Interne, Radu Stroe, ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, şi directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Marcel Opriş, au făcut tot ce puteau pentru a-i ajuta pe supravieţuitori.

"S-a luat această decizie, în urma cercetărilor care au fost efectuate în cauză, din care au rezultat date ce impun necesitatea audierii unor persoane din cadrul unor instituții centrale, care au avut atribuţii legate de gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de acest accident aviatic", a declarat Mihaela Chicea, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

În dosar, au dat deja declaraţii 28 de martori, precum şi cei 5 supravieţuitori.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri