De departe cel mai atractiv punct de distracţie din parcul regal al castelului Bran a fost cortul unde copiii s-au întrecut în mânuirea săbiilor de lemn şI a scuturilor, ca în bătăliile de pe vremuri.
"Sunt îmbrăcat în cavaler am scut, haine de cavaler, armură, sabie. Te-ai luptat? Da Şi cum a fost? Bine", spune un copil.
"Spune-mi în ce eşti tu îmbrăcat? În cavaler...îmi e prea mare casca aia", spune alt copil.
Tot în curtea castelului Bran, meşteşugarii le-au arătat copiilor cum se fac păpuşile din pânză sau diferite obiecte din lut.
"Lână luăm câte puţin nu împingem diatamai şomoiugul. Deci întâi ne concentrăm pe mânuţe să le umplem pe ele bine pentru că pe urmă nu vom mai avea acces la ele", meştşugar.
"Au ocazia să stea şi în natură, să înveţe lucruri noi, să vadă tradiţiile care erau aici şi să se distreze pentru că este ziua lor", Tunde Rab, educator.
De ziua lor, copiii care au venit la castel s-au simţit cu adevărat speciali, mai ales pentru că au fost întâmpinaţi chiar de către nepoţii Regiei Maria: Dominic Habsburg - Lotringhen şi Maria Magdalena Holzhausen. Aceştia obişnuiesc să vină în această perioadă să revadă locul unde şi-au petrecut copilăria.
"Trebuie să mă întorc în timp, atunci când aveam 5-10 ani pentru că aceea este perioada în care am trăit aici. A rămas cel mai improtant loc al vieţii mele şi unde m-am format în ceea ce sunt acum", Dominic Habsburg - Lotringhen, nepotul Reginei Maria.
Forfotă Mare a fost şi la Dino Parc, la Râşnov. Aici cei mici, dar şi părinţii lor au avut ocazia să vadă shceletul unui mastodont care a fost descoperit în judeţul Covasna, în anul 2008. Exemplarul este unic în lume, pentru că Este cel mai complet din această Specie.
"Scheletul mastodontului complet în proporţie de 85% are o lungime de 7 metri şi în înălţime de 3,5 metri. Pentru ca vizitatorii să vadă cum trăia mastodontul în urmă cu trei milioane de ani, lângă el este şi o reproducere interactivă care arată condiţiile de viaţă ale acestuia", Ruxandra Morar, reporter Digi24.
"În primul rând pot să văd nişte fosile adevărate şi în al doilea rând pot să văd cum arăta el", spune un vizitator.
"Cred că am mai văzut o dată, la Oradea când eram copil. Deci nu pot să zic că e ceva care nu am mai văzut, interesant", vizitator.
Peste 5.000 de copii au vizitat astăzi cele două obiective.
Reporter: Ruxandra Morar - Operator: Lucian Păculea