Scrisoarea unei adolescente de 15 ani pentru adulți: „Nu vreau să ne vedeți ca pe o amenințare, ci ca pe un pilon în viața voastră”

Data publicării:
Sedinta Consiliul Copiilor Deveni
Aida (a doua din stanga), alaturi de colegii din Consiliul Copiilor Deveni, la una din sedinte.

Viitorul noilor generații este în pericol dacă nu se iau măsuri urgente împotriva crizelor cu care se confruntă planeta, de la cele de mediu până la problemele economice sau de educație, arată cel mai recent raport UNICEF, în contextul Zilei internaționale a drepturilor copilului. Există totuși soluții pentru a evita un scenariu sumbru, iar unele dintre acestea vin chiar de la cei mici, care își doresc să se implice, să fie ascultați și să facă parte din schimbarea pe care și-o doresc. Aida, o tânără de 15 ani care face parte din Consiliul Copiilor Deveni, scrie de Ziua drepturilor copiilor o scrisoare în care explică ce vor aceștia de la adulți.

Consiliul a fost constituit în cadrul Inițiativei UNICEF „Localitati prietene ale copiilor”, lansată în 1996, la care participă peste 3.400 orașe din 38 de țări.

O „Localitate Prietenă a Copiilor” este un municipiu, un oraş, o comunitate sau un sistem de guvernare locală care se angajează să respecte drepturile copilului, aşa cum sunt definite în Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului.

În scrisoarea ei, Aida le cere adulților să îi „asculte pe copii” și să fie „alături de ei, nu împotriva lor”.

„Nu vreau să ne vedeți ca pe o amenințare, ci ca pe un pilon în viața voastră. Să ne dezvoltăm împreună, să conviețuim într-un mod cât mai armonios, să formăm un întreg, să construim viitorul pas cu pas, împreună”, scrie adolescenta.

Scrisoarea integrală a Aidei:

„Sunt copil și vă cer, în numele tuturor copiilor care trăiesc în România și sunt ignorați, cărora le sunt limitate căile către noi oportunități, să priviți în jur, căci suntem aici!  Numele meu este Aida, am 15 ani și vă scriu din Deva. Sunt unul dintre cei trei milioane de copii din România, care are speranță, are credință că se poate și da, are idei, gânduri, sentimente și emoții pe care trebuie și are dreptul să și le împărtășească.

Îmi doresc un mediu mai prietenos, o țară frumoasă, o societate stabilă și o comunitate unită prin care  toți putem să fim noi înșine, să ne putem valorifica la maximum competențele de diverse feluri. Vreau să ne ascultați. Vreau să fiți alături de noi, nu împotriva noastră. Vreau să fiți un sprijin pentru noi și pentru educația noastră, nicidecum un obstacol. Nu vreau să ne vedeți ca pe o amenințare, ci ca pe un pilon în viața voastră. Să ne dezvoltăm împreună, să conviețuim într-un mod cât mai armonios, să formăm un întreg, să construim viitorul pas cu pas, împreună.

Cred cu tărie că ziua de 20 noiembrie, “Ziua Internațională a drepturilor copiilor” poate fi oportunitatea perfectă de a aduce împreună copiii din toată țara cu adulții aflați la conducere. Cred că acum este momentul să spunem ce avem de spus, să cerem ceea ce avem nevoie. Când, dacă nu acum? Vocile noastre trebuie ascultate și drepturile respectate, nicidecum trecute cu vederea. 

Ne dorim educație de calitate, să fim pregătiți pentru viața de adult, să contribuim la formarea unei societăți trainice, în care competențele noastre să fie valorificate. Acordarea unei șanse. Poate că, această zi este pasul cheie, poate că este un nou început în ceea ce privește un viitor mai luminos, din toate punctele de vedere. Poate că ne veți asculta,  poate că ne veți include cu adevărat în această societate.

Crearea unei lumi incluzive poate salva viitorul. Din punctul meu de vedere, o lume incluzivă înseamnă capacitatea de a valorifica abilitățile, respectiv aptitudinile fiecărei persoane dintr-un anumit grup, indiferent de situația culturală, familială, financiară sau pur și simplu de opiniile diferite pe care fiecare le are. Nu doresc să văd într-un parc, spre exemplu, trei copii care se joacă împreună și unul de etnie romă, care stă separat de aceștia, care poate și-ar dori de asemenea să facă parte din activitățile celorlalți, din pricina faptului că părinții consideră că nu este normal ca ai lor copii să facă parte din “aceeași oală” cu cei de etnie diferită. Nu îmi doresc să văd cum doi adolescenți discută cu profesorul despre o viitoare excursie organizată de școală, în vreme ce un altul fără venituri suficiente îi ascultă, neputincios. 

Totul pleacă de la adulți, iar dacă adulții nu sunt cei care remediază aceste probleme, cine o va face? Reprezentăm viitorul, iar atunci când noi vom fi cei care vom conduce, o vom face în funcție de abilitățile și valorile pe care le avem. Modul cum am gândit, cum am relaționat cu persoanele din jur, cum ne-am exprimat ideile, cum am tratat lucrurile de înaltă importanță, cum am avut fiecare posibilități, etc. este esențial pentru felul în care va arăta România, iar voi, dragi adulți, sunteți cei care puteți să ne învățați aceste lucruri. Tot ce trebuie să faceți este să vă uitați și spre noi, să nu vă prefaceți că nu ne vedeți, să nu ne ignorați drepturile, să fim pentru voi mai mult decât o statistică. Eu nu vreau și nu merit să fiu doar atât. Nimeni nu vrea, nimeni nu merită.

Cu sinceritate, Aida”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri