În urma unui audit care a scos la iveală mai multe discrepanţe, consilierii judeţeni au decis în şedinţă schimbarea din funcţie a directorului Direcţiei de Ordine şi Pază a Consiliului Judeţean, Ion Chiran. Autorităţile afirmă că acesta a încheiat un contract de prestări servicii cu firma fiului său, care primea anual din bugetul Direcţiei, 1,8
"Atâta timp cât colegii, aceşti angajaţi care păzesc inclusiv clădirea în care funcţionăm noi şi Prefectura au un salariu net, bani în mână, 690 de lei pe lună, deci un salariu de mizerie cu care e clar că nicio persoană nu poate trăi în condiţiile de astăzi, şeful acestei structuri are un salariu de zece ori mai mare", declară Mihai Pascu - vicepreşedinte CJ Braşov
Direcţia de Ordine şi Pază a înlocuit gardienii publici. Din 2008, această instituţie a fost înfiinţată prin decizia consilierilor judeţeni şi se autofinanţează. Angajaţii săi păzesc clădirea Consiliului Judeţean.
Pe de altă parte, managerul acestei direcţii susţine că activitatea firmei sale este legală şi că a sesizat corpul de control al primului ministru pentru că nu este normal ca anumite obiective din oraş să fie păzite de firme private.
"Am făcut sesizarea pentru că noi păzim doar 2% din obiectivele Consiliului Județean, in timp ce alte firme păzesc restul", declară Ion Chiran - director Direcţia de Pază şi Ordine a Consiliului Judeţean.
În prezent, Direcția de Ordine şi Pază are peste 80 de angajaţi, iar printre obiectivele care sunt păzite de aceştia se numără şi o serie de instituţii aflate în subordinea Consiliului Județean Braşov.