Încă un spital scos la vânzare

Data publicării:
VANZARE SPITAL

Managerii Spitalului de Neuropsihiatrie din Braşov le-au cerut reprezentanţilor Consiliului Judeţean Braşov să scoată la vânzare una dintre anexele spitalului de la Timişul de Sus. Vechea clădire este degradată atât în interior, cât şi în exterior, dar nu există fonduri pentru reparaţii capitale.

Pavilionul Sanatoriului de Neurologie de la Timişul de Sus a fost construit în anul 1958 şi este compus din parter, etaj şi mansardă. Experţii imobiliari au evaluat atât clădirea, cât şi terenul aferent la suma de 193.000 de euro."

În pavilionul de la Timiş sunt îngrijiţi 25 de pacienţi. Aceştia vor fi transferaţi în alte pavilioane din Zărneşti, Vulcan sau în cel din Braşov, de pe Strada Mihai Eminescu.

"A fost propunerea venită de la spital, pentru că ei nu pot să susţină acel pavilion şi nu prea îşi mai justifică menirea şi aceata este motivul pentru care vom face ce am făcut şi la dermato", declară  Aristotel Căncescu - preşedintele Consiliului Judeţean Braşov

În 2012, Spitalul de Dermatologie a fost vândut contra sumei de peste 8 milioane de lei, iar pe locul său ar fi trebuit să fie construit un hotel. Autorităţile judeţene intenţionează de mai multe luni să vândă clădirea în care a funcţionat Spitalul de Oncologie. Fondurile obţinute în urma vânzării fostelor clădiri sanitare vor fi investite în alte spitale din judeţ.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri