Vorbim mult despre redresarea Uniunii Europene, despre viitorul Uniunii, vorbim despre noua generație, dar nu o numim. Vorbim prea puțin despre adevărata parte a societății care reprezintă viitorul nostru: copiii.
Pandemia a produs multe schimbări în societatea noastră, dar și în noi înșine. În această etapă, ne imaginăm scenarii pentru viitor și explorăm răspunsuri la diverse întrebări: cum să ne adaptăm la noua piață a muncii, cât de repede vom reuși să ne redresăm economic, cum ne vom descurca cu noile obiceiuri sociale după această pandemie. Și adevărul este că această incertitudine este înfricoșătoare. Acum, imaginați-vă: dacă acest lucru este înfricoșător pentru noi, cât de înfricoșător este pentru copiii noștri?
Dintr-odată, peste trei milioane de copii din România au fost nevoiți să rămână acasă și să nu-și mai vadă prietenii, fiind nevoiți să se adapteze rapid la școala în mediul digital. Dar cum să se adapteze, când 38% dintre copiii români trăiesc în risc de sărăcie sau excludere socială? Unii dintre ei au ținut în mână pentru prima dată în viață o tabletă, un smartphone sau un laptop, fără a avea abilitățile adecvate pentru a le folosi. Alții nu au mai putut participa la școală, deoarece infrastructura digitală din satul lor nu există. Peste 150.000 de copii merg seara la culcare flămânzi, iar deprivarea materială severă în rândul copiilor sub 6 ani este cea mai ridicată din UE.
Copiii în risc de sărăcie și excluziune socială devin adulți supuși acelorași riscuri, fără competențe profesionale și expuși social. Acest lucru ajunge să afecteze atât guvernele, cât și companiile, dar este rareori luat în considerare cu adevărat ca un factor de către mediul de afaceri.
Comisia Europeană a anunțat un pachet de redresare post-criză dedicat noii generații: prin instrumente, prin ambiții și prin politici. Pactul Ecologic European reprezintă unul dintre laitmotivele pachetului, elementul principal, alături de procesul de digitalizare a Uniunii. La același nivel de importanță plasez un Pact European pentru Copii, care ar trebui să fie viziunea de investiții pe termen lung care ne lipsește la nivelul UE.
Comisia von der Leyen a promis o Garanție pentru Copii în 2021 pentru a adresa soarta copiilor europeni, menționată și în planul de redresare anunțat pe 27 mai. Dar menționarea nu este suficientă. Am fi pierduți dacă vorbim despre redresare economică fără a evidenția cea mai bună investiție pe termen lung pe care UE ar putea să o facă, în resursa sa cea mai valoroasă: cetățenii săi de mâine. Există dovezi clare - investițiile în educație și sănătate la vârste fragede aduc rezultate mai bune decât investițiile în companiile hi-tech. În plus, 20% din capacitatea creierului copilului se pierde dacă nu este stimulată în copilărie.
Să profităm de acest moment pentru a transforma Garanția pentru Copii într-un Pact European pentru Copii.
O nouă Garanție pentru Copii trebuie avută în vedere ca parte a unei transformări vaste a societății, care trebuie să unească toate familiile politice și toți actorii, publici sau privați, într-un concept comun: investiția în copii este cea mai solidă decizie financiară pe care o putem lua vreodată.
Nu mai este vorba despre politica socială, ci despre politici fiscale și economice. Această propunere trebuie transferată din aria afacerilor sociale în domeniul inovației socio-economice și a investițiilor strategice.
Pentru a rezolva problemele sistemice cu care se confruntă copiii Europei, trebuie să abordăm trei aspecte principale.
În primul rând, viitorul copiilor nu este o dezbatere ideologică. Nici stânga politică, nici dreapta nu pot pretinde nevoile și interesele lor.
Nu este nicio corvoadă legală, nicio obligație - este o oportunitate. Iar cea mai bună modalitate posibilă de a oferi acces copiilor noștri la o viață mai bună este prin investiții. Nu doar orice tip de investiție, ci una cu impact social. Randamentul acestei investiții nu reprezintă un câștig politic imediat pentru cei care pledează pentru egalitatea socială și nici doar pentru drepturile omului. Aceste lucruri nu sunt politică de partid - sunt politici publice și sunt pentru toți cetățenii.
În al doilea rând, trebuie să adresăm diferența dintre Uniunea Europeană și problemele și dimensiunile locale. Un Pact European pentru Copii nu se rezumă doar la punerea altor milioane de euro la dispoziția statelor membre - să cheltuiască așa cum consideră potrivit sau cum sunt capabili (ceva care ar crește din nou disparitățile). Este vorba despre crearea unui cadru european în care accesul și oportunitățile pentru copii să fie înțelese într-un mod integrat, în care investițiile sunt necesare în același timp pentru toate aspectele politicii: condițiile de locuire, sănătate, nutriție, educație, energie, securitate etc. Este vorba despre modalități concrete de combatere a abandonului școlar al copiilor din România, cu precădere al celor de etnie rromă și al celor cu dizabilități.
Acest lucru ar necesita implicarea actorilor locali în procesul de punere în aplicare a Garanției pentru Copii. Trebuie să depășim ideea că politicile sociale sunt doar responsabilitatea sectorului public. Cadrul de investiții ar trebui să fie public, dar punerea în aplicare nu ar trebui să se bazeze pe sectorul public, căruia îi lipsesc în mod clar resursele și legătura cu realitățile din teren. Sectorul privat și ONG-urile ar trebui să fie parteneri pentru autoritățile publice și să se concentreze pe furnizarea practicilor de management pe care le stăpânesc pentru a folosi la maximum fondurile publice.
În al treilea rând, Pactul European pentru Copii va fi un eșec dacă nu vine cu un buget adecvat. Gândiți-vă că UE ar putea să adauge un euro pentru fiecare euro investit de sectorul privat în scopul implementării Garanției pentru Copii. Astfel, s-ar putea schimba dramatic situația copiilor cu risc de sărăcie și excluziune socială.
Cum s-ar întâmpla în practică? Rețelele organizațiilor societății civile care acționează în domeniu pot oferi cu ușurință proiecte scalabile. Inovația socială s-ar traduce prin oportunități mai bune pentru instituțiile locale ce pot înțelege condițiile de bază pentru un mediu sănătos pentru copii. Implicarea lucrătorilor sociali în procesul de identificare a lipsurilor și motivarea lor îi va determina să se concentreze pe nevoile psihice și fizice ale copiilor, pe emoțiile și personalitățile acestora, abordându-i într-un mod modern, care îi va transforma în adulți adaptați la societatea anilor 2030 și 2040.
Dincolo de trecerea de la politică la politici publice, Garanția pentru Copii poate încuraja numeroase alte schimbări. Municipalitățile implicate ar putea lucra proactiv să anticipeze lipsuri și să investească în accesul la sănătate, la locuințe accesibile, alimentație sănătoasă, educație și îngrijire. Combaterea abandonului școlar s-ar putea realiza prin parteneriate public-private care pot oferi soluții de creare a unui mediu cu un potențial mai mare.
Și, cel mai important, copiii vor câștiga cele mai bune competențe, adaptate piețelor viitoare ale muncii prin (și numai cu) implicarea sectorului privat și a asociațiilor de filantropie, a pieței serviciilor sociale și a pieței inovării sociale, care vor aduce soluții agile în educație, adaptate la cerințele de competențe noi, motivația și modul diferit de învățare în zilele noastre.
Soluția este simplă - ne propunem un plan care să „repare și să pregătească următoarea generație", așa cum ne-a anunțat președinta Comisiei? Atunci, să acordăm prioritate Pactului European pentru Copii ca parte integrantă a pachetului de redresare și să-l transformăm în ceva la fel de ambițios precum puterea arătată de copiii care reușesc singuri în viață, în ciuda șanselor potrivnice.
