Editorial Portret de voluntar pentru pace - Ivonna și implicarea ei în ajutorarea refugiaților ucraineni
Unii spun că binele se face în tăcere, însă vedem cum răul e tot mai la vedere. Avem datoria morală, cetățenească și dată de direcția europeană pe care ne-o dorim să vorbim și să facem tot ce este necesar pentru ca atrocitățile istoriei să nu se uite și dramele să nu se repete.
Într-o săptămână, grupul de Facebook ”Satu Mare pentru Ucraina” lansat de Ivonna, a strâns aproape 4.000 de membri activi, iar ea personal a ajutat peste 1.500 de refugiați.
Vă voi povesti despre Ivonna în semn de mare recunoștință pentru fiecare om din România care a ales să nu ignore ce se petrece și să se implice în cea mai mare criză umanitară de după cel de-Al Doilea Război Mondial. Povestea ei este în mare parte povestea noastră, a tuturor celor care alegem să nu stăm pe margine în momente dificile. Este o poveste despre empatie, responsabilitate, vulnerabilizare, maturitate și o mândrie sănătoasă, dată de împlinirea că noi putem ajuta.
Ivonna Țofei e româncă, dar este și ucraineancă. Trăiește această perioadă la intensitate maximă, înțelegând perfect ce momente grele trăim. E o persoană ambițioasă și cu inimă mare, are responsabilitatea ca valoare și simțul civic foarte bine dezvoltat.
O consider parte a familiei mele, am crescut cu ea și am ales să vorbesc despre tot ce am văzut și auzit că a făcut și continuă să facă. În aceste zile negre, am înțeles pentru totdeauna că binele nu trebuie de la sine înțeles. Binele, mic sau mare, trebuie promovat, susținut, ocrotit, alimentat.
Ivonna, marcată de izbucnirea războiului și de criza care a luat amploare încă din primele zile, s-a mobilizat și a lansat un grup pe Facebook în care invita sătmărenii să se implice. În decurs de doar câteva ore, s-au strâns cantități importante de alimente și obiecte necesare, dar și oferte de cazare sau de transport gratuit pentru a ușura viața refugiaților în această perioadă dificilă. În aceeași noapte, a eficientizat și extins grupul de inițiativă lansat pe internet, iar ulterior, alături de alți voluntari sensibilizați de subiect, a plecat să ia pulsul situației și să dea o mână de ajutor la Vama Petea.
În următoarea zi, activitatea asociată grupului de inițiativă a ținut-o în priză până seara târziu, iar de duminică și-a mutat atenția înspre Vama Sighet, acolo unde auzise că e mare nevoie de ajutor, fiind un flux impresionant de ucraineni care doresc să treacă granița, fugind de bombele lui Putin. A livrat alimente și a încercat să mai domolească haosul de acolo, unde se resimțeau pe fiecare centimetru pătrat lipsa de predictibilitate și spaima refugiaților.
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
Începând de luni, activitatea din Satu Mare s-a intensificat odată ce autoritățile au permis ca refugiații să intre în țară și pedestru, prin Vama Halmeu. „S-au implicat preoții, femeile din sat și alți voluntari, oferind o mulțime de donații, haine, pamperși, alimente, dar și locuri de cazare. Oamenii ajunși acolo, în special femei cu copii, erau terifiați. Nu înțelegeau cine sunt cei de acolo, dacă vor să ajute sau mai degrabă să profite, ce doresc, dacă mormanele de produse sunt gratuite sau doar s-a trezit vreun oportunist să vândă cele necesare la extra preț. Erau multă confuzie și tensiune în acele momente. Auzeai suspine, un plâns înfundat, probabil înăbușit de multă vreme, care în acele momente ieșeau la suprafață”, mi-a povestit Iovanna. A încercat să-i liniștească, să le vorbească în ucraineană și să creeze o legătură mai strânsă cu ei pentru a prinde încredere.
Ușor, ușor, femeile s-au calmat, copiii se bucurau de cadouri și atenție și îi vedeai pe alocuri zâmbind în timp beau ceai cald, o cafea tare după drumul lung sau gustau ceva dulce. Ce este și mai trist este că majoritatea acestor persoane nu au niciun plan în acest moment. Ajunși în țară, nu sunt așteptați de nimeni. Văd doar drumuri care nu știu unde duc și, din nou, grupul de inițiativă pornit de Ivonna se implică, discutând cu fiecare persoană și asigurând locuri de cazare și transport (atât până la cazare, cât și ulterior, în punctele din care cei care vor să plece își pot continua traseul) celor care au nevoie.
Cred că am vorbit prea puțin despre lucruri de bine. Nu doar eu, ci noi toți. Și am lăsat ca vorbele goale strigate-n gura mare, demagogia ambalată cu funda naționalismului aparent și conspirațiile care provoacă haos să se audă mai puternic decât orice altceva. Am ajuns să nu ne mai auzim între noi, surziți de țipetele hienelor care celebrează epoca dezbinării în care am ajuns să trăim și, mai mult decât atât, o exploatează, o manipulează și, încet, încet, doresc să o acapareze.
Am închis ochii la derapajele repetate ale lui Putin, am acceptat dezinformări și instigări la ură. Acest război aduce la suprafață slăbiciunile întregii lumi occidentale. Putin este tot mai imprevizibil, deși amenință de ani mulți. Extremiștii și naționaliștii forțează legile, propagă informații false zi de zi și se înfiripă în mintea și în viețile oamenilor.
Am plătit scump pentru indolență, atât în ceea ce privește pandemia, cât și acum, în ceea ce privește războiul. E momentul să ne învățăm lecțiile, să ne admitem slăbiciunile și să acționăm ferm și demn, în primul rând față de propria conștiință și, mai apoi, pentru noi și toți cei din jur care vor o lume în care domnesc armonia și pacea și în care putem discuta despre progres și incluziune, nu despre genocid și sânge vărsat într-un război în care nu pot exista învingători.
Războiul a fost pierdut în ambele sensuri, încă din momentul în care s-a declanșat. Singurii care mai pot învinge sunt oamenii, unul câte unul. Oamenii pot învinge teama, pot învinge limitările ideologice, stereotipurile și ambițiile politice. Fiecare dintre noi poate învinge devenind ambasador al păcii. Lumea nu va mai fi ca înainte și datoria noastră este ca tot ce s-a întâmplat și se va mai întâmpla să nu fie în zadar, ci să ne facă mai buni, mai fermi în valori și acțiuni și să nu uităm că democrația niciodată nu este un dat. Democrația este cu și despre oameni a căror voință este, zi de zi, pusă la încercare.
Povestea Ivonnei despre solidaritate e și povestea mea, e și povestea ta. Haideți să o scriem împreună în continuare! Ucrainenii rezistă.
Europa rezistă. Democrația e vie.
